Recomandările OMS pentru turiști. Ce reguli trebuie respectate în avion

avion
Shutterstock

OMS a recomandat călătorilor să poarte măşti în timpul curselor cu avionul şi să fie la curent cu cele mai recente informaţii despre pandemie, după ce numărul cazurilor de COVID-19 a crescut din nou în unele ţări, ducând la noi restricţii.

Purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, a îndemnat oamenii să nu fie prinşi nepregătiţi de reizbucnirea unor focare locale şi de măsurile de carantină, conform Reuters.

„Dacă este undeva, atunci este peste tot, iar oamenii care călătoresc trebuie să înţeleagă acest lucru. Virusul are o răspândire extinsă, iar oamenii trebuie să trateze acest lucru cu foarte mare seriozitate”, a spus Harris.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a precizat luna trecută că îşi va actualiza recomandările vizând călătoriile înaintea sezonului vacanţelor de vară din emisfera nordică, dar noua ediţie a ghidului nu a fost încă dată publicităţii.

Între timp, turiştii trebuie „să îşi aducă aminte că lucrurile se vor schimba sau că s-ar putea schimba”, a declarat Harris în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Geneva.

Citește și
Viorel Cataramă, cercetat penal. Ce experiment a încercat omul de afaceri
Cum a reușit Viorel Cataramă să evite masca de protecție în avion: "I-am spus că mănânc mai încet!"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Constatăm o mulţime de creşteri, o mulţime de creşteri în diferite ţări, ţări care au reuşit cu succes să stăvilească primul val de transmitere, iar acum se confruntă cu o a doua creştere” a cazurilor de coronavirus, adăugat ea, menţionând Australia şi Hong Kong.

Măsuri de izolare la domiciliu au fost impuse din nou marţi, în al doilea cel mai mare oraş din Australia, rezidenţii din Melbourne fiind nevoiţi să rămână acasă dacă nu au drumuri esenţiale de făcut, în timp ce autorităţile încearcă să ţină sub control epidemia de coronavirus.

Din ediţia precedentă a recomandărilor OMS destinată călătorilor au făcut parte măsuri practice aplicabile şi în alte contexte, precum distanţarea fizică, spălatul mâinilor, evitarea atingerii ochilor, a nasului sau a gurii.

Harris a propus totodată purtarea măştilor în avioane, o măsură implementată deja de multe companii aeriene.

„Dacă zbori, nu este posibil să te distanţezi fizic într-un avion, aşa că vei fi nevoit să foloseşti alte măsuri de precauţie, inclusiv cea a acoperirii feţei”, a precizat purtătoarea de cuvânt a OMS.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un avion care ar fi transportat droguri s-a prăbușit în Mexic. Ce s-a descoperit în apropiere. VIDEO
Un avion care ar fi transportat droguri s-a prăbușit în Mexic. Ce s-a descoperit în apropiere. VIDEO

Un avion suspectat că transporta droguri s-a prăbuşit în sudul Mexicului, a anunţat duminică Ministerul Apărării mexican, potrivit dpa.

Cum a reușit Viorel Cataramă să evite masca de protecție în avion:
Cum a reușit Viorel Cataramă să evite masca de protecție în avion: "I-am spus că mănânc mai încet!"

Omul de afaceri Viorel Cataramă, președintele partidului Dreapta Liberală, a povestit, pe pagina de Facebook, cum a reușit să păcălească vigilența angajaților unei companii aeriene și să călătorească în Grecia fără a purta masca de protecție.

Alertă de incendiu la bordul unui avion Ryanair. A aterizat de urgență în Grecia
Alertă de incendiu la bordul unui avion Ryanair. A aterizat de urgență în Grecia

Un avion al companiei aeriene Ryanair, cu peste 160 de pasageri şi membri ai echipajului la bord, a aterizat de urgenţă vineri pe aeroportul din Salonic, în nordul Greciei, în urma unei alerte de incendiu, au anunţat autorităţile, informează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.