Reacția unui șofer care a pierdut 3 ore în trafic din cauza goanei după cumpărături

×
Codul embed a fost copiat

Vacanţa de iarnă începe cu nervi şi ore preţioase pierdute în trafic şi prin magazine. În toate oraşele mari, inclusiv în Bucureşti, este dezastru.

Pentru ca şoferii să trăiască totuşi în bună pace, pe străzi vor fi nu mai puţin de 10.000 de poliţişti, iar în cazul în care porniţi la drum, nu ar strica să ştiţi că vor sta la pândă 300 de radare.

Bărbat: "Dacă vii din partea aia, dacă trec două maşini, dacă te lasa ceilalţi, dacă nu, stai să aştepţi, că ai treabă să te duci să-ţi cumperi, să faci una alta.

Șofer: "E groaznic!"

La fel de greu s-a circulat şi pe şoseaua Petricani, pe ambele sensuri, întreaga zi.

Citește și
greva constanta
Grevă spontană a șoferilor de autobuz din Constanța. Ce nemulțumiri au
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Șofer: "Stai câte o jumătate de oră lejer. Şi pe partea asta şi pe partea cealaltă."

Bărbat: "Stau de vreo trei ore în trafic. Trei ore încheiate."

În jurul centrelor comerciale lucrurile se complică pentru că în peisaj pe lângă maşini au apărut brazii şi cărucioarele.

După miezul zilei, marea de oameni şi de maşini s-a mutat către ieşirile din Bucureşti.

Ne aflăm în zona de nord a Capitalei, chiar la intrarea în oraş şi deja puteţi observa aglomeraţia creată. Suntem pe DN1 şi trebuie să ajungem în Piaţa Revoluţiei. Asta înseamnă un drum de aproximativ 10 km. Este ora 14.15 min. Haideţi să vedem în cât timp ajungem acolo."

În cazul în care se mai eliberează drumurile poliţiştii ne avertizează că vor scoate în trafic peste 300 de radare.

Cristian Andrieș, Direcția Rutieră IGPR: "Vom beneficia şi de ajutorul colegilor din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie în situaţia în care condiţiile meteo vor permite."

Potrivit Brigăzii Rutiere, dacă nu vreţi să vă stricaţi sărbătorile evitaţi pe cât posibil Bulevardul Iuliu Maniu şi zona centrală.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cine sunt europenii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit
Cine sunt europenii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit

Cine sunt străinii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit. Când intră în vigoare noul sistem de imigrație

Grevă spontană a șoferilor de autobuz din Constanța. Ce nemulțumiri au
Grevă spontană a șoferilor de autobuz din Constanța. Ce nemulțumiri au

O grevă spontană a șoferilor de autobuz din Constanța a dat peste cap traficul din tot orașul, mai ales vineri, când toată lumea aleargă după brad, cadouri și cumpărături de sărbători.

Avertismentul polițiștilor pentru cei care merg la cumpărături:
Avertismentul polițiștilor pentru cei care merg la cumpărături: "Practic, e o invitație"

Febra cumpărăturilor a cuprins pe toată lumea şi, grăbiţi să alegem cadoul perfect, uităm de paza lucrurilor pe care le avem, fie prin maşina, fie prin genţi şi buzunare.

Cadouri de lux, de Sărbători. Ce cumpără clienții extrem de pretențioși
Cadouri de lux, de Sărbători. Ce cumpără clienții extrem de pretențioși

Cei care au deja cam tot ce le trebuie se gândesc, însă, la lucruri extrem de scumpe, unele unicat.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.