Reacția surpriză a cuplului Harry și Meghan, la aflarea veștii că prințesa Kate are cancer. Ce mesaj au transmis

×
Codul embed a fost copiat

Prinţesa Kate, soția prințului William, trece prin momente copleșitoare. A fost diagosticată cu cancer. Ea a făcut dezvăluirea într-un mesaj video emoționant.  

Ultimele două luni au fost incredibil de dificile pentru întreaga familie", a mărturisit Catherine.

Ducesa a început ședințele de chimioterapie și cere să i se respecte dreptul la intimitate.

Vestea tristă vine după săptămâni de speculații cu privire la starea de sănătate a viitoarei regine a Marii Britanii, în urma intervenției chirurgicale suferite la începutul anului.

Prințesa Kate:La momentul respectiv s-a crezut că afecțiunea mea este non-canceroasă. Operația a fost un succes, dar testele efectuate după operație au indicat prezența cancerului. Vestea a fost un șoc uriaș. Eu și William am făcut tot ce am putut pentru a procesa și a gestiona această situație în privat, de dragul tinerei noastre familii. După cum vă puteți imagina, acest lucru a necesitat timp. Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenție chirurgicală majoră pentru a începe tratamentul. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte și Louis într-un mod adecvat pentru ei și să îi asigurăm că voi fi bine".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mesajul video a fost înregistrat, miercuri, la castelul Windsor. Filmarea durează două minute, dar soția prințului William nu a dat detalii despre natura cancerului. A spus însă că e „bine” și „devine mai puternică în fiecare zi”, după ce a început ședințele de chimioterapie, la sfârșitul lunii februarie.

Prințesa Kate:Faptul că îl am pe William alături este o mare sursă de alinare și de siguranță, la fel și dragostea, sprijinul și bunătatea care ne-au fost arătate de foarte mulți dintre voi. Înseamnă foarte mult pentru noi. Sperăm că veți înțelege faptul că familia noastră are nevoie acum de timp, spațiu și intimitate, în timp ce eu îmi termin tratamentul. Munca mea mi-a adus întotdeauna un sentiment profund de bucurie și aștept cu nerăbdare să mă întorc la sarcinile de dinainte, când voi putea, dar, pentru moment, trebuie să mă concentrez pe o recuperare completă".

Vestea vine la mai puțin de două luni după ce Regele Charles a anunțat că a fost diagnosticat și el cu aceeași boală. Monarhul şi soţia lui, Camilla, „vor continua să ofere dragostea şi sprijinul lor întregii familii în această perioadă dificilă", a precizat purtătorul de cuvânt al Palatului Buckingham.

Mesaje de susținere pentru prințesa Kate

Catherine are „dragostea și sprijinul întregii țări", a spus la premierul britanic și a lăudat „curajul extraordinar” al ducesei de a dezvălui diagnosticul.

Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe:Gândurile noastre sunt alături de Ducesa de Cambridge, de membrii familiei și de prietenii ei, în aceste momente incredibil de dificile. Îi dorim să se recupereze complet”.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a urat prinţesei „restabilire completă".

„Forţa şi rezistenţa voastră ne inspiră pe toţi", a scris el pe reţeaua socială X.

„Eşti curajoasă şi te iubim”, a scris pe X Jill Biden, soţia preşedintelui american Joe Biden. Acesta din urmă a spus că „se roagă" pentru vindecarea prinţesei.

Cel mai probabil, Catherine nu va participa la slujba din duminica Paștelui Catolic de la Windsor, la sfârșitul săptămânii viitoare. Mulți anticipau că va fi primul angajament oficial al prințesei, după operația din ianuarie.

Prințesa Kate:În această perioadă, mă gândesc și la toți cei ale căror vieți au fost afectate de cancer. Pentru toți cei care se confruntă cu această boală, sub orice formă, vă rog să nu vă pierdeți credința sau speranța. Nu sunteți singuri!”

Harry şi Meghan îi urează „sănătate şi vindecare" prinţesei Kate

Prințul Harry și Meghan i-au transmis cumnatei lor un mesaj de susținere. Într-un mesaj scurt, ducele şi ducesa de Sussex îi urează „sănătate şi vindecare” prinţesei de Wales, Catherine, după ce aceasta a anunţat că a fost diagnosticată cu cancer, conform BBC.

Într-un comunicat scurt, prinţul Harry şi soţia sa Meghan au precizat că speră ca prinţesa Catherine şi familia să se poată vindeca „în privat şi în linişte".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.