Reacția lui Nelu Tătaru, după petrecerea din Herăstrău: Să nu uităm avertismentul președintelui

herastrau

După scenele incredibile în Parcul Herăstrău din Capitală, unde servirea ″la geam″⁣ s-a transormat într-o adevărată petrecere, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a transmis că agenții economici ce nu respectă măsurile pot avea parte de restricții.

 

"Dacă am dat o perioadă de relaxare, aceasta a venit în contextul unor reguli, care au fost de comun acceptate pentru a putea evalua în 14 zile efectele acestei relaxări, putând merge cu alte măsuri de relaxare, dacă evoluția era favorabilă. Dar dacă evoluția este nefavorabilă ne gândim și la restricționare, să nu uităm și avertismentul președintelui Klaus Iohannis”, a transmis Nelu Tătaru, potrivit Digi24.

„O parte dintre restricții (ridicate, n.red.) ar putea reveni”, a mai spus acesta.

Petrecere cu zeci de tineri în Herăstrău

 

Citește și
miliardari
Pandemia de coronavirus a determinat ”prăbușirea” averilor miliardarilor britanici
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sâmbătă seară, sute de tineri au dansat în făța unui restaurant unii lângă alții, fără măști de protecție.

Rând pe rând, jandarmii și poliția i-au verificat, însă n-au putut să-i oprească, așa că i-au amendat abia spre seară pentru tulburarea liniștii publice. Primăria Sectorului 2 a anunțat că le-a suspendat administratorilor autorizația de funcționare pentru terasă.

Astfel de situații au avut loc și la terasele de pe malul Dâmboviței, tot din București. Medicii spun că astfel de evenimente pot duce la focare de infecții, iar sociologii vorbesc despre o iresponsabilitate cauzată de lipsa unor legi clare în starea de alertă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara în care poți fi condamnat la închisoare dacă ești prins fără mască de protecție
Țara în care poți fi condamnat la închisoare dacă ești prins fără mască de protecție

Qatar a început, duminică, să aplice cele mai dure sancţiuni din lume în cazul persoanelor care nu poartă mască în public, pedepsele putând să fie de până la trei ani de închisoare, în tentativa de a împiedica propagarea COVID-19.

Pandemia de coronavirus a determinat ”prăbușirea” averilor miliardarilor britanici
Pandemia de coronavirus a determinat ”prăbușirea” averilor miliardarilor britanici

În 2020, pentru prima oară în peste zece ani, cele mai mari averi din Marea Britanie s-au diminuat din cauza pandemiei noului coronavirus, scrie Sunday Times.

Locul de unde poate izbucni o nouă pandemie.
Locul de unde poate izbucni o nouă pandemie. "Este cel mai mare bazin de coronavirusuri"

Cercetătorii prevăd că pădurea tropicală a Amazonului ar putea fi locul de unde poate izbucni în viitor o nouă pandemie.

Teste pe hamsteri au dezvăluit că purtarea la scară largă a măştilor reduce transmiterea noului coronavirus
Teste pe hamsteri au dezvăluit că purtarea la scară largă a măştilor reduce transmiterea noului coronavirus

Teste pe hamsteri au dezvăluit că purtarea la scară largă a măştilor reduce transmiterea noului coronavirus, potrivit unei echipe de experţi din Hong Kong, informează AFP, citat de News.ro. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.