Reacția lui Gelu Voican Voiculescu după desființarea Institutului Revoluției

Gelu Voican Voiculescu
Agerpres

Directorul general al Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu, a declarat luni că nu înţelege motivaţia privind desfiinţarea acestei instituţii.

"Am luat cunoştinţă cu surprindere de hotărârea luată astăzi de Guvernul Orban, cu privire la desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, nu înţelegem motivaţia demersului guvernamental. Acest gest vine în continuarea unor acţiuni prin care adevăraţii revoluţionari au fost nesocotiţi, dovadă că la şedinţa solemnă din 16 decembrie 2019, consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română, domnul Petre Roman nu a fost lăsat să-şi rostească discursul, deşi este unul din cei mai cunoscuţi revoluţionari", se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres de Gelu Voican Voiculescu.

Potrivit acestuia, "deşi astăzi o parte a istoriei noastre contemporane a fost maculată", Revoluţia Română din 1989 rămâne cel mai important moment al istoriei noastre recente.

"Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 va întreprinde demersurile legale pentru a împiedica punerea în aplicare a acestei măsuri pe cât de arbitrară, pe atât de abuzivă", mai spune acesta.

Guvernul a adoptat, luni, ordonanţa de urgenţă prin care Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se desfiinţează.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului se va stabili destinaţia patrimoniului Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Executivul a motivat că "activitatea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, de la înfiinţarea sa până în prezent, s-a dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat prin intermediul transferurilor realizate din bugetul Senatului României".

De asemenea, în ordonanţă se precizează că "încă de la constituirea sa, prin Legea nr. 556 din 7 decembrie 2004, instituţia a reprezentat o platformă politică, iar în pofida enunţării veniturilor proprii ca sursă de finanţare, încă de la început activitatea instituţiei a fost finanţată de la bugetul de stat aproape în totalitate".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Guvernul Orban a desființat Institutul Revoluţiei, condus de Ion Iliescu. Reacția fostului președinte
Guvernul Orban a desființat Institutul Revoluţiei, condus de Ion Iliescu. Reacția fostului președinte

Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență prin care desființează Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.