Răsturnare de situație în Sectorul 5. Primăria a suspendat dispoziţia privind unele restricții suplimentare

Cristian Popescu Piedone
Agerpres

Primarul Sectorului 5 a decis, joi, suspendarea deciziei prin care s-au impus măsuri suplimentare de limitare a pandemiei, între care program mai scurt la toţi agenţii economici.

Măsura a fost luată după o discuţie telefonică cu prefectul Capitalei, Alin Stoica.

”În urma unei discuţii telefonice pe care Prefectul Capitalei a avut-o cu Primarul Sectorului 5 în această dimineaţă, Primăria Sectorului 5 a decis să suspende pentru moment dispoziţia dată ieri, 24 martie, privind unele măsuri pentru limitarea răspândirii Covid-19 pe raza sectorului”, a transmis, joi, Primăria Sector 5, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că, la solicitarea prefectului, primarul a fost de acord să aştepte deciziile care urmează să fie luate la nivel de Guvern şi care presupun adoptarea unor măsuri unitare la nivelul Capitalei.

”Cei doi oficiali au căzut de acord în privinţa faptului că mai presus de orice este interesul şi sănătatea cetăţenilor, iar situaţia epidemiologică actuală necesită adoptarea unor măsuri suplimentare”, a mai transmis Primăria Sector 5.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anterior, prefectul Alin Stoica a anunţat că va ataca în contencios administrativ deciziile referitoare la restricţiile decise de Primăria Sectorului 5.

Primăria a stabilit, miercuri, ca toţi agenţii economici să aibă program mai scurt, atât în timpul săptămânii, cât şi în week-end.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.