Al Jazeera: Pandemia de COVID-19, pretext pentru abuzurile împotriva romilor

romi
Getty

Odată cu apariția noului coronavirus în Europa, cea mai mare și mai marginalizată minoritate a continentului - romii - se află la mila ofițerilor de poliție.

Polițiștii din Slovacia și Irlanda, care au nevoie de puține încurajări pentru a teroriza romii chiar și în perioadele normale, profită de urgența de sănătate publică fără precedent cu care ne confruntăm, pentru a abuza, bate și hărțui bărbați romi vulnerabili, femei și chiar copii, prezintă Al Jazeera.

Nu este un secret faptul că Europa a avut o problemă de brutalitate polițienească cu mult înainte de începerea pandemiei COVID-19. Anul trecut, jandarmii francezi au fost criticați în întreaga lume pentru tratarea violentă a protestatarilor „vestelor galbene”.

În Regatul Unit, Poliția Metropolitană din Londra a fost acuzată în 2018 de rasism instituțional, după ce statisticile au arătat că folosirea forței a crescut cu 79% într-un an, minoritățile etnice fiind mult mai susceptibile la a fi supuse unor astfel de tactici decât oricine altcineva.

Deși nicio comunitate din Europa nu este complet imună la brutalitatea poliției, comunitățile marginalizate, cum ar fi minoritățile etnice și religioase, refugiații și săracii, s-au confruntat mult timp cu această problemă.

Citește și
Scandal
Scandal într-o comunitate de romi din Suceava. Un italian a încercat să recupereze o datorie cu pistolul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Romii, cel mai mare și probabil cel mai persecutat grup minoritar din Europa, se confruntă cu violență și abuzuri structurale ale poliției în mai multe țări de pe continent, de zeci de ani, scrie sursa citată.

Centrul European pentru Drepturile Romilor (ERRC) primește, în mod regulat, rapoarte despre comportamente incorecte ale poliției și violență împotriva romilor. 

Situația din România, în atenția presei internaționale

 

Jurnaliștii de la Al Jazeera prezintă și situația din România. Aceștia scriu că în ultima lună s-au înregistrat cel puțin opt incidente în care polițiștii au folosit forța împotriva romilor. Filmările video ale unuia dintre aceste incidente, care au avut loc în orașul Bolintin-Vale, arată polițiștii bătând opt bărbați romi încătușați pentru că s-au strâns să facă un grătar.

În aceeași perioadă, s-au înregistrat, de asemenea, două cazuri de violență polițienească împotriva romilor în Serbia și trei cazuri în Slovacia. În cea din urmă, unul dintre cazuri a implicat un ofițer de poliție care a bătut și amenințat cu pistolul un grup de copii romi pentru că ar fi încălcat măsurile impuse într-un cartier din Krompachy.

Rapoartele privind abuzurile poliției asupra romilor din Europa de Est nu sunt surprinzătoare. În această regiune, violența instituțională este larg răspândită și are o istorie lungă, conchide Al Jazeera.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Peste 100 de persoane au participat la înmormântarea unui tânăr în Vrancea
VIDEO. Peste 100 de persoane au participat la înmormântarea unui tânăr în Vrancea

Peste 100 de persoane au participat, sâmbătă, în Focşani la înmormântarea unui tânăr de 27 de ani, cortegiul funerar fiind păzit de poliţişti şi jandarmi.

Scandal într-o comunitate de romi din Suceava. Un italian a încercat să recupereze o datorie cu pistolul
Scandal într-o comunitate de romi din Suceava. Un italian a încercat să recupereze o datorie cu pistolul

Un scandal uriaș a avut loc joi într-un cartier de romi din comuna suceveană Mitocu Dragomirnei, provocat de un cetățean italian care a încercat să recupereze o datorie, înarmat cu un pistol, relatează Ziar de Suceava.

Franța, obligată să plătească despăgubiri morale către 7 români de etnie romă pe care i-a evacuat dintr-o tabără
Franța, obligată să plătească despăgubiri morale către 7 români de etnie romă pe care i-a evacuat dintr-o tabără

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franţa pentru că nu a ţinut cont de consecinţele evacuării unei tabere de romi români în regiunea pariziană, în 2013, şi de situaţia particulară a persoanelor expulzate, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.