Putin vrea să revendice o „bucată uriașă” din Oceanul Arctic. Liderul de la Kremlin a convocat Consiliul de Securitate

vladimir putin
Profimedia

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a transmis, vineri, în cadrul Consiliului de Securitate, că Rusia dorește să extindă limitele platformei sale continentale din Oceanul Arctic.

În 2021, Rusia a depus la Națiunile Unite o cerere de redefinire a platoului său continental, despre care se crede că ar conține vaste rezervoare neexploatate de petrol și gaze. La momentul respectiv, Moscova a declarat că dorește mult mai mult din fundul Oceanului Arctic. Însă, atât Canada, cât și Danemarca au intenții similare, informează Reuters.

În conformitate cu dreptul internațional, platoul continental este definit ca fiind o zonă de ape de obicei puțin adânci care mărginește țărmul unei țări și care este considerată o extensie a teritoriului acesteia, permițând țării respective să își exploateze resursele naturale.

"Avem mai multe chestiuni importante astăzi, stimați colegi, care privesc atât agenda internă, cât și problema limitei exterioare a platoului continental al Rusiei în Oceanul Arctic. Să trecem la treabă", a declarat Putin, citat de site-ul Kremlinului, potrivit Reuters.

Alte detalii despre această întâlnire nu au fost oferite de Kremlin, în cadrul căreia au participat mai mulți oficiali de rang înalt, inclusiv ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și Serghei Narîșkin, șeful serviciilor de informații externe.

Citește și
război ucraina
SUA: Trebuie să fim pregătiți pentru a continua să sprijinim Ucraina pentru o perioadă mai lungă de timp
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Statele din Arctica vecine cu Rusia au devenit din ce în ce mai îngrijorate de ambițiile Moscovei în regiunea de importanță strategică de când aceasta a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina în februarie anul trecut.

Statele membre NATO au intensificat exercițiile militare în Arctica în ultimii ani, în timp ce Rusia și-a extins și reînnoit infrastructura militară în regiune.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Război în Ucraina. De două zile, Rusia atacă în valuri Vuledar. De ce este important acest oraș fortificat
Război în Ucraina. De două zile, Rusia atacă în valuri Vuledar. De ce este important acest oraș fortificat

Oraşul Vuledar - unul dintre punctele strategice de pe linia de apărare a armatei ucrainene - este, zilele acestea, scena unor bombardamente în serie.

SUA: Trebuie să fim pregătiți pentru a continua să sprijinim Ucraina pentru o perioadă mai lungă de timp
SUA: Trebuie să fim pregătiți pentru a continua să sprijinim Ucraina pentru o perioadă mai lungă de timp

Rusia a lansat un nou val de rachete asupra Ucrainei, la o zi după ce Germania și SUA au promis zeci de tancuri, care să să ajute Kievul împotriva invadatorilor.

Rusia a lansat peste 30 de rachete în diferite regiuni din Ucraina. Un mort și doi răniți la Kiev în urma loviturilor
Rusia a lansat peste 30 de rachete în diferite regiuni din Ucraina. Un mort și doi răniți la Kiev în urma loviturilor

Un oficial ucrainean a confirmat că ținte din mai multe regiuni din Ucraina au fost lovite de rachete rusești în această dimineață, scrie Sky News.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.