Proiect. Salariaţii vor plăti contribuţii sociale pentru o parte din tichetele cadou

bani, lei, ron
iStock

Salariaţii vor plăti contribuţii sociale pentru o parte din tichetele cadou primite din partea angajatorilor, excepţie făcând biletele de valoare primite cu ocazia unor sărbători, se arată într-un proiect de Ordonanță, publicat de Ministerul Finanţelor.

„Se propune includerea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii (CAS, CASS şi CAM), a biletelor de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru alte situaţii decât decât cele cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie.

Se menţine regimul de exceptare de la plata contribuţiilor sociale numai pentru tichetele cadou acordate de angajator/plătitor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie, în limita plafonului de 150 lei/eveniment/persoană”, se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normative, citată de Agerpres.

Contribuţia de asigurări sociale este de 25% plătite de angajat, plus 4% pentru condiţii deosebite de muncă şi 8% pentru condiţii speciale şi alte condiţii de muncă, plătite de angajator. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate este de 10% plătită pentru salariat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Citește și
Ludovic Orban
PNL va cere Avocatului Poporului să atace la CCR amnistia fiscală a Guvernului PSD-ALDE
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Statul îngheață toate angajările pe posturile vacante. Proiectul Ministerului de Finanțe
Statul îngheață toate angajările pe posturile vacante. Proiectul Ministerului de Finanțe

Ministerul de Finanțe a publicat un proiect de Ordonanță ce modifică regulile de angajare în sectorul bugetar. Astfel, posturile vacante vor fi ocupate conform principiului „unu la trei”, în loc de „unu la doi”. În plus, se propune o reducere de posturi.

PNL va cere Avocatului Poporului să atace la CCR amnistia fiscală a Guvernului PSD-ALDE
PNL va cere Avocatului Poporului să atace la CCR amnistia fiscală a Guvernului PSD-ALDE

Președintele PNL Ludovic Orban susține că amnistia fiscală anunțată de Guvernul PSD ALDE arată că Executivul nu guvernează pentru cetățenii români care respectă legea, care au un comportament fiscal corect.

Proiect: Mai mulți bani pentru hrana deținuților. Care va fi impactul bugetar
Proiect: Mai mulți bani pentru hrana deținuților. Care va fi impactul bugetar

Ministerul Justiţiei intenționează să majoreze indemnizaţia de hrană pentru deţinuţi. Un proiect de ordin în acest sens se află deja în dezbatere publică.

Guvernul a adoptat amnistia fiscală. Unii datornici ar scăpa de jumătate din datorie
Guvernul a adoptat amnistia fiscală. Unii datornici ar scăpa de jumătate din datorie

Guvernul a dat miercuri undă verde unei noi campanii de ștergere a datoriilor. De această amnistie fiscală ar putea beneficia peste 300.000 de firme - private și de stat, instituții publice și persoane care au de dat statului 33 de miliarde de lei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.