Profesorul Ovidiu Băjenaru, șeful clinicii de Neurologie de la SUUB, a murit după ce s-a infectat cu Covid-19

×
Codul embed a fost copiat

Părintele neurologiei moderne românești, doctorul Ovidiu Băjenaru, s-a stins din viață după 10 zile de lupta cu Covid-19.

În ultimele zile fusese intubat la secția ATI de la spitalul Matei Balș, iar medicii s-au străduit să îl salveze, așa cum fac și cu ceilalți pacienți. Ovidiu Băjenaru a creat toate ghidurile de neurologie din România și a salvat viața a zeci de mii de bolnavi. Alți 43 de români au fost răpuși de Covid, în ultimele 24 de ore și 1365 au aflat că s-au infectat.

Profesorul Ovidiu Băjenaru a condus secţia de neurologie a Spitalului Universitar, locul unde a şi fost diagnosticat cu Covid-19. Apropiaţii spun că la început s-a simţit obosit. Foarte repede starea i s-a înrăutăţit şi, în urmă cu câteva zile, a ajuns la Institul Matei Balş. De 4 zile era intubat pentru că plămânii îi erau sever afectaţi.

Din informaţiile medicilor, Ovidiu Băjenaru avea 2 stenturi pe cord. Acum 6 luni, făcuse insuficienţă renală cu anemie severă. Era însă stabil.

Toţi colegii de la Universitar îi plâng soarta. Iată ce spune managerul spitalului, Cătălin Cîrstoiu: „Tuturor celor cunoscuţi, dar mai ales nouă, personalului medical şi, în mod particular, colegilor din Clinica de Neurologie, ne este foarte dificil să vorbim la trecut despre omul, medicul şi profesorul Ovidiu Alexandru Bajenaru. Cu imensă părere de rău, inevitabilul s-a întâmplat şi d-l profesor Ovidiu Bajenaru nu mai este printre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!"

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Profesorul Ovidiu Bajenaru a înfiinţat acum 20 de ani Societatea Română de Neurologie.

Profesorul Ovidiu Băjenaru a fost prodecan al Facultarii de medicină "Carol Davila" până în 2004. În noiembrie anul trecut a fost decorat de preşedintele româniei, Kaus Iohannis, cu Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de cavaler. Diagnosticele lui erau extrem de precise, spun pacienţii disperaţi care ajungeau la el pentru o a doua opinie.

Doctorul Ovidiu Bajenaru avea doar 63 de ani. Era căsătorit şi avea un băiat, medic geriatru.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Descoperire de 5 milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au găsit poliţiştii de frontieră în patru containere. FOTO
Descoperire de 5 milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au găsit poliţiştii de frontieră în patru containere. FOTO

Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, au fost descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa, au anunţat poliţiştii de frontieră.

Tornadă filmată pe un lac din Cluj. Care a fost cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în România
Tornadă filmată pe un lac din Cluj. Care a fost cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în România

În Cluj, mai mulți oameni au fost în pericol după ce au filmat cu telefoanele formarea unei tornade, pe lacul Mărtinești, zonă aflată sub mai multe avertizări de vreme severă.  

Precizările IPJ Brăila în cazul femeii decedate care a sunat la 112 și nu a fost găsită de polițiști
Precizările IPJ Brăila în cazul femeii decedate care a sunat la 112 și nu a fost găsită de polițiști

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a demarat o verificare internă în cazul femeii care a fost găsită marţi decedată în locuinţa sa din localitatea Mircea Vodă, la aproximativ 24 de ore după ce a sunat la 112.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.