Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în urma incendiului de la Matei Balș

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, soldat cu moartea a patru pacienţi.

Procurorii se află deja la faţa locului şi au început cercetările, potrivit reprezentanţilor Parchetului, transmite Agerpres.

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa la un pavilion de la Institutului Matei Balş unde erau trataţi bolnavi cu COVID. Trei persoane au fost găsite decedate după ce s-a degajat fumul, iar a patra victimă a murit după ce manevrele de resuscitare au eşuat.

La faţa locului au fost mobilizate 38 de echipaje de prim ajutor şi şase echipaje de terapie intensivă mobilă.

De la "Matei Balş" au fost evacuate, în primă fază, aproximativ 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, "Sfântul Ioan" şi "Sfântul Pantelimon", iar restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului.

Citește și
incendiu, Matei Balș
Incendiu de proporții la Institutul ”Matei Balș”. Cinci oameni au murit, zeci de pacienți au fost evacuați
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

La Institutul Matei Balş s-au deplasat vineri dimineaţa şeful DSU, Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în MS Andreea Moldovan, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu la spitalul Matei Balș. Comandantul pompierilor: ”Era o ardere generalizată”
Incendiu la spitalul Matei Balș. Comandantul pompierilor: ”Era o ardere generalizată”

Comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București,  colonelul Cătălin Şchiopu, a povestit, vineri dimineață, ce au găsit pompierii când au ajuns la Institutul Matei Balș pentru a stinge incendiul de proporții care a ucis deja 4 oameni.

Incendiu de proporții la Institutul ”Matei Balș”. Cinci oameni au murit, zeci de pacienți au fost evacuați
Incendiu de proporții la Institutul ”Matei Balș”. Cinci oameni au murit, zeci de pacienți au fost evacuați

Un incendiu de proporții s-a produs la Institutul ”Matei Balș” din Capitală în această dimineață, unitate medicală unde se aflau bolnavi de Covid-19. Cinci oameni au murit, iar mai mulți sunt răniți, însă niciunul nu este în stare critică în acest moment.

O familie din Neamț cu șase copii a rămas fără adăpost în plină iarnă după ce le-a luat foc casa
O familie din Neamț cu șase copii a rămas fără adăpost în plină iarnă după ce le-a luat foc casa

O familie cu șase copii a rămas fără adăpost în plină iarnă, după ce un incendiu a distrus locuința aflată într-o comună din județul Neamț.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.