Primul record la jocul de șah subacvatic, cu patru ore petrecute în faţa tablei. Cu asta se mândresc șase alpiniști

×
Codul embed a fost copiat

Eveniment inedit la Complexul de agrement acvatic Water Park din Craiova.

 

Membri unui club montan din județul Gorj au încercat, și au reușit să doboare două recorduri naționale de stat sub apă. Au înregistrat și primul record la jocul de șah subacvatic, cu patru ore petrecute în faţa tablei.

Alexandra Anamaria: Cred că o să fie puţin dificilă, pentru că sunt antrenată destul de bine, dar patru ore este destul de mult. Vom încerca să stăm patru ore, dacă se întâmplă ceva, logic o să ieşim, dar sperăm să stăm mai mult de patru ore”.

La provocare au participat șase alpiniști licențiați și în scufundări, membri ai Clubului Montan „White Wolf” din Baia de Fier. La ora zece, au coborât pe fundul unuia dintre bazinele complexului de agrement, unde au rezistat patru ore, ca să doboare precedentul record național de scufundare în grup.

Ca să treacă timpul mai repede, au jucat șah şi cărți.

Citește și
ghețar elveția
Cadavrul unui alpinist care ar fi murit cu decenii în urmă a fost descoperit pe gheţarul Stockji din Elveţia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Robert Firu:O să încercăm azi să stabilim un record de timp petrecut sub apă, cu echipament specific de scuba. Biofizic da, un pic grea, este o provocare, ne-o asumăm, încercăm să facem cât putem mai bine”.

Cei șase n-au avut deloc o misiune uşoară. Au avut probleme mai ales cu hidratarea deoarece, sub apă, corpul se deshidratează foarte repede.

Chiriac Gabriel, preşedintele unui club montan:A fost destul de greu, am avut noroc că temperatura apei ne-a permis să rezistăm atâta timp”.

După cele patru ore, unul dintre cei șase alpiniști a mai rămas în apă, pentru a stabili şi un record individual.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Salvatorii au încercat să ajungă la supravieţuitorii unui grup de 12 alpinişti dintre care 9 au murit pe un vulcan îngheţat
Salvatorii au încercat să ajungă la supravieţuitorii unui grup de 12 alpinişti dintre care 9 au murit pe un vulcan îngheţat

Salvatorii au încercat din nou, luni, să ajungă la cei trei supravieţuitori rămaşi blocaţi pe vulcanul Klucevskaia Sopka din Peninsula Kamceatka, în Extremul Orient rus, după ce alte nouă persoane din grupul de turişti au murit în drum spre vârf.

Cadavrul unui alpinist care ar fi murit cu decenii în urmă a fost descoperit pe gheţarul Stockji din Elveţia
Cadavrul unui alpinist care ar fi murit cu decenii în urmă a fost descoperit pe gheţarul Stockji din Elveţia

Doi alpinişti francezi au descoperit un cadavru pe gheţarul Stockji din Elveţia, în timp ce mergeau pe Haute Route, un traseu celebru de la Chamonix la Zermatt, relatează Le Parisien, citat de Le Figaro.

 

Semnal de alarmă - Pacienţi cu COVID folosesc acasă concentratoare de oxigen sau spray-uri cu oxigen pentru alpinişti
Semnal de alarmă - Pacienţi cu COVID folosesc acasă concentratoare de oxigen sau spray-uri cu oxigen pentru alpinişti

Dr. Adrian Marinescu, a explicat că nu puţini sunt pacienţii cu COVID-19 care, odată ce observă acasă că au saturaţia scăzută, folosesc concentratoare de oxigen care se găsesc în comerţ sau spray-uri cu oxigen destinate alpiniştilor, scrie News.ro. 

Tragedie pe Everest. Doi alpiniști au murit din cauza epuizării
Tragedie pe Everest. Doi alpiniști au murit din cauza epuizării

Doi alpinişti, un american şi un elveţian, au murit, miercuri, pe Muntele Everest, au anunţat organizatorii expediţiei din Nepal, informează Agerpres, care citează AFP.

Alpiniștii Horia Colibășanu și Marius Gane au întrerupt expediția din Himalaya. Au decis să se întoarcă acasă
Alpiniștii Horia Colibășanu și Marius Gane au întrerupt expediția din Himalaya. Au decis să se întoarcă acasă

Alpiniștii Horia Colibășanu și Marius Gane au întrerupt expediția din Himalaya, unde au fost surprinși de o avalanșă, duminică noapte, în timp ce erau la aproape șapte mii de metri altitudine.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.