Primul Crăciun din pandemie. Cât vor costa brazii anul acesta

×
Codul embed a fost copiat

Fără mari planuri de sărbători anul acesta, pomul de Crăciun vă fi cu siguranţă piesa de rezistenţă, în toate casele. Romsilva a anunţat că vă scoate la vânzare aproape 43.000 de brazi şi molizi.

Chiar dacă mai e destul până la Crăciun, şi proprietarii pepinierelor private primesc deja comenzi on-line, cu livrare la domiciliu. Clienţii au ocazia să îşi aleagă bradul dorit, prin intermediul unui apel video.

Într-o pepinieră din Alba Iulia, proprietarii s-au gândit să-şi protejeze clienţii şi să se expună şi ei cât mai puţin.

Florin Mărginean, administrator firmă: "Avem sprijinul tehnologiei şi putem beneficia de videocalluri. Le putem arăta şi cum sunt brazii, le putem arăta sortimentele, preţurile şi imediat ce clientul îşi alege bradul, imediat după ce clientul alege bradul preferat putem să îl livrăm noi acasă gratuit."

Primii brazi au fost deja antamaţi. Este vorba despre brazi argintii care pot fi ulterior plantaţi. Costă cel puţin 350 de lei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şi în Cluj, Ionel Halița are deja muşterii. Vânzările se anunţă mai bune ca niciodată.

Ionel Halița, proprietar pepinieră: "Niciodată nu am fost luaţi chiar aşa prin surprindere de comenzi, aşa de repede, sau cu aşa mult entuziasm. Ne fac comandă, iar noi o să mergem să le livrăm brazii la ei acasă. O să fim cu o maşină din care ei pot să îşi aleagă mai multe modele, mărimi sau care le este pe plac."

Inclusiv în depozitele direcţiilor silvice din ţară vor fi zeci de mii de brazi şi de molizi.

Dan Boariu, director Direcţia Silvică Alba: "Pomii de Crăciun vor fi duşi la sediile ocoalelor silvice şi la sediul direcţiei silvice Alba, de unde vor putea fi achiziţionaţi de populaţie începând din 10 decembrie."

În acest caz preţurile variază între 15 şi 25 de lei pentru un molid. Anul trecut însă brazii costau în pieţe între 59 şi 2.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.