Primele indicii în cazul rămășițelor umane de la Măgurele. Mașina arsă provine din Italia

×
Codul embed a fost copiat

Descoperire sinistră la marginea orașului Măgurele în Ilfov. Mai multe rămăşiţe umane au fost găsite sâmbătă în portbagajul unui autoturism incendiat. Criminaliștii au adunat deja primele probe.

Locul a fost imediat împânzit de procurori și criminaliști, dar ancheta se anunță extrem de anevoioasă. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Alarma a fost dată de un bărbat care a sunat la 112 şi a anunțat că o maşină arde într-un câmp la marginea oraşului Măgurele, în apropiere de București.

„Se vedea fum puternic de pe balcon și am crezut că s-a dat foc la cauciucuri cum se mai întâmpla frecvent pe aici”, mărturisește acesta.

Imediat, locul a fost împânzit de poliţişti și pompieri. După ce salvatorii au stins incendiul, au observat că în portbagaj se află un craniu uman şi mai multe oase, aşa că au chemat criminaliştii. Rămășițele umane descoperite au fost strânse și trimise la Institutul de Medicină Legală pentru analize amănunțite. Anchetatorii cred că ar fi vorba despre o crimă. Craniul avea urme de lovituri cu un corp dur.

Citește și
politie
Cadavrul unui bebeluș a fost descoperit într-un cimitir din Sectorul 1 al Capitalei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetarea la faţa locului a durat mai multe ore, iar poliţiştii criminalişti au adunat probe de la fața locului. Se anunță însă o anchetă destul de complicată, întrucât flăcările au distrus probele ADN, dar şi amprentele.

Specialiștii vor urma mai multe piste pentru rezolvarea cazului.

Tudorel Butoi: Cui folosește moartea acestuia?

Tudorel Butoi, - psiholog criminalist: „Victima e un om, nu? Are cerc de relaţii, de interese, cine sunt aceste persoane din cercul lui de relații, de interese, care răspund la întrebarea, cui foloseşte moartea acestuia. Și o să ne ducem într-o zonă categoric interolopă, eu bănuiesc că ne învârtim într-o zonă de traficanţi, fie de maşini, fie de arme, fie de droguri, fie de femei, fie relație pedofilică.”

Oamenii legii au descoperit că mașina este înmatriculată în Italia, însă nu se știe cum a ajuns în România sau cine este proprietarul.

Tudorel Butoi, - psiholog criminalist: „Maşina are serii din blocul motor, n-au topit ei blocul motor ca specialiştii noştri să nu le poată identifica, chiar dacă sunt parţial distruse. Maşina n-are numere. . este în Italia, se va face legătura cu poliţia, cu baza de date”

Pentru că a ars mai bine de patru ore, pompierii că cred că autoturismul a fost îmbibat cu un combustibil care să întrețină arderea. În astfel de situații anchetele se desfășoară mai greu.

Anne Marie Ciolcă - poliţia Ilfov: „Urmează ancheta în derulare, administrarea probatoriului: audieri de martori, evident la faţa locului colegii sunt atenţi dacă sunt urme, probe, indicii, vin şi criminalişti în funcţie de caz, se caută camere de supraveghere, se discută cu cetățenii prezenţi acolo ca să poată să identifice aceste camere”.

Anchetatorii urmează să identifice cadavrul, dar și să stabilească cine este făptașul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Maşină arsă, cu fragmente de oase umane în interior, descoperită pe un câmp din județul Ilfov
Maşină arsă, cu fragmente de oase umane în interior, descoperită pe un câmp din județul Ilfov

Descoperire macabră la marginea orașului Măgurele din Ilfov. Pompierii chemați să stingă o mașină care ardea într-un lan de rapiță au descoperit în portbagajul autoturismului rămășițe umane.

Cadavrul unui bebeluș a fost descoperit într-un cimitir din Sectorul 1 al Capitalei
Cadavrul unui bebeluș a fost descoperit într-un cimitir din Sectorul 1 al Capitalei

Poliţiştii din Bucureşti au demarat o anchetă, marţi, după ce au fost sesizaţi de un bărbat că a descoperit cadavrul unui bebeluş, lângă o cutie, într-un cimitir din Sectorul 1.

Trei persoane, prinse cu cadavrul unei femei înfășurat într-un covor în mașină. Ce urmau să facă
Trei persoane, prinse cu cadavrul unei femei înfășurat într-un covor în mașină. Ce urmau să facă

De o poveste rar întâlnită, chiar și pentru meseria de polițist, au avut parte agenții din Ilfov. Aceștia au găsit în portbagajul unei mașini cadavrul unei femei de 93 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.