Primele declarații ale motociclistului care a provocat moartea bărbatului pe trotinetă. Imagini noi cu accidentul

×
Codul embed a fost copiat

Motociclistul arestat preventiv pentru că ar fi lovit un bărbat aflat pe trotinetă şi astfel l-a proiectat în fața unei maşini are un istoric nefericit pe şosele.

În trecut, acelaşi individ a accidentat mortal un biciclist. Din această cauză, situaţia lui s-ar putea complica acum. Autorităţile îl acuză de omor şi riscă să îşi petreacă următorii 20 de ani în spatele gratiilor.

Laurenţiu Mitici Trica a fost acuzat că l-a omorât fără intenţie directă pe bărbatul de pe trotinetă, cu care se şicanase în trafic. După incidentul cumplit petrecut miercuri seara, clubul de motociclism în care activa de ani buni l-a dat afară. Este însă cea mai mică problemă a sa. Acum şapte ani, acelaşi motociclist care este şi instructor de conducere defensivă, a mai fost implicat într-un accident mortal.

Motociclistul, susţin cei de la Brigada Rutieră a Capitalei, ar fi intrat lansat pe şoseaua antiaeriană, ba chiar cu o viteză mult peste limita legală, estimată la 110 km la oră. La un moment dat, un biciclist de 70 de ani i-a tăiat calea şi din pricina rănilor suferite după coliziune, a murit la spital. Ancheta a scos la iveală o culpă comună, însă chiar şi aşa, motociclistul a fost acuzat de ucidere din culpă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ancheta în acest caz a durat 5 ani, din pricina numeroaselor expertize. Procesul a început de doi ani, dar până la o primă sentinţă magistraţii au solicitat din nou părerea experţilor, înainte să decidă dacă Mitici Trica este vinovat şi în ce măsură pentru acel accident.

El a ajuns însă în spatele gratiilor pentru cele petrecute pe şoseaua Vitan Bârzești din Capitală.

Mitici Trica şi-a explicat gestul în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi s-a apărat susţinând că el este victima, că ar fi fost rănit de bărbatul de pe trotinetă şi ar fi încercat să sune la 112, dar din pricina agitaţiei ar fi tastat un 2 în plus. Aşa a ajuns să-şi piardă cumpătul.

El susţine că ar fi tras pe dreapta pentru că s-ar fi simţit în pericol şi ar fi încercat să-l oprească pe cel de pe trotineta, nu să-l atace.

„Comportamentul victimei, agresivitatea, l-au convins pe inculpat să-l oprească, putând fi un pericol. Și a existat acea secundă, în care, în încercarea de a opri victima, la acel moment singurul obiect pe care îl avea la îndemână a fost acea cască”, transmite Tribunalul Bucureşti.

În dosar pe lângă mărturiile celor implicaţi există şi imagini surprinse de camerele de bord ale maşinilor aflate în trafic, în momentul incidentului. Una surprinde de pe aceeaşi parte, momentele în care motociclistul depăşeşte coloanele de maşini, apoi parchează, îşi dă casca jos şi o aruncă cu forţa înspre bărbatul de pe trotinetă. Cea de-a doua cameră se afla chiar pe bordul maşinii sub care victima fusese proiectată. Totul s-a întâmplat atât de rapid încât şoferul care venise din sens opus n-a mai apucat să facă nimic pentru a evita teribilul accident.

Judecătorul a hotărât ca motociclistul nu poate fi lăsat în libertate pentru că: „Un bărbat matur, nu un tânăr fără experienţă, nu poate susţine că nu a realizat că lovind cu cască un om aflat pe o trotinetă electrică în mişcare, acesta se poate dezechilibra şi cădea sub o maşină.”

Laurenţiu Mitici Trica a contestat arestarea.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Momentul în care tânărul cu trotinetă cade în fața unei mașini în urma unui conflict cu un motociclist
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Momentul în care tânărul cu trotinetă cade în fața unei mașini în urma unui conflict cu un motociclist

Motociclistul care a atacat în trafic un bărbat care mergea pe o trotinetă electrică și l-a ucis a fost arestat preventiv. 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.