Prima zi fără decese din cauza COVID-19 în România. Previziunile unui institut american

Prima zi fără decese provocate de Covid-19 în România
Pro TV

Institutul de Metrică și Evaluare a Sănătății din Seattle și-a reevaluat previziunile privind bilanțul epidemiei de coronavirus în România, modificând data la care în țara noastră nu se vor mai înregistra decese, dar și numărul total al morților.

Astfel, potrivit noilor date, România se află pe o pantă descendentă a numărului de decese, însă abia începând din 1 iunie am putea asista la zile fără decese anunțate, și nu prima săptămână a lunii mai, așa cum se estimase în urmă cu aproape cu o lună.

Graficele privind numărul victimelor provocate de coronavirus în România au fost, de asemenea, actualizate, astfel că numărul total al deceselor ar putea ajunge la 1.140 până la data de 1 iunie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Institutul IHME este un centru de cercetare a sănătății populației și susține că oferă măsurarea riguroasă și comparabilă a celor mai importante probleme de sănătate din lume, oferind datele factorilor de decizie.

În plină pandemie, IHME a realizat o analiză a situației existente în țările afectate de coronavirus, inclusiv în România, în baza datelor oficiale furnizate de autorități. Datele sunt actualizate zilnic, în funcție de informațiile apărute pe site-urile de specialitate din fiecare țară în parte. În România, datele sunt oferite în timp real pe site-ul stirioficiale.ro.

Bazându-se pe aceste date, IHME a realizat previziuni ale numărului total de decese dintr-o țară, previziuni ale perioadei de vârf a epidemiei, dar și previziuni privind epuizarea resurselor de care dispun sistemele de sănătate din fiecare țară analizată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Previziunile unui institut din SUA privind numărul total de decese în România. Când s-ar atinge vârful
Previziunile unui institut din SUA privind numărul total de decese în România. Când s-ar atinge vârful

România ar putea înregistra aproximativ 800 de decese până în mai 2020 din cauza coronavirusului, potrivit unei analize realizate de Institutul de Metrică și Evaluare a Sănătății, din Seattle, Washington.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.