Prima reacție a companiei Blue Air, după ce s-a anunțat că va fi naționalizată

×
Codul embed a fost copiat

Blue Air a reacționat, vineri, după ce s-a anunțat că statul român va prelua pachetul majoritar de acțiuni.

Compania a transmis că vineri a fost solicitată o întâlnire între acționarii companiei și reprezentanții Autorității pentru Adminstrarea Activelor Statului pentru stabilirea procedurii de predare.

Având în vedere că solicităm executarea garanției de peste 13 luni de zile, imediat ce am primit notificarea din partea Ministerului Finanțelor, acționarii Blue Air Aviation S.A. au notificat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) pentru a se prezenta în cadrul Adunării Generale a Acționarilor (AGA) a Societății, în vederea îndeplinirii obligației de garantare de către acționarii actuali și predării dreptului de proprietate asupra a 75% din acțiunile Societății Statului Român, prin A.A.A.S.. În cursul zilei de astăzi, 18 noiembrie 2022, (vineri – n.red.) Acționarii Societății au fost contactați telefonic de reprezentanții A.A.A.S. prin care s-a solicitat o întâlnire în vederea stabilirii detaliilor tehnice în care această predare să aibă loc. Imediat ce va fi finalizat acest proces juridic, Societatea va comunica public noua structură a acționariatului. Evident, ulterior acționarul majoritar al Societății va decide modalitatea de comunicare publică a situației Blue Air”, a transmis compania vineri.

Amintim că joi a fost anunțat faptul că statul român va prelua pachetul majoritar de acțiuni de la Blue Air. Astfel, 75% dintre acțiunile companiei ar urma să fie preluate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și astfel statul va deveni acționar majoritar.

Conform Ministerului Finanțelor, acest lucru se întâmplă pentru că operatorul aerian nu și-a achitat ratele pentru împrumutul de 300 de milioane de lei primit în 2020 de la Eximbank.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.