Preotul român care face istorie la Vatican. Va fi unul dintre oamenii de încredere ai Papei

×
Codul embed a fost copiat

Un preot român va fi, în premieră, unul dintre oamenii de încredere pe care îi are Papa Francisc la Vatican.

Părintele, de loc din Bacău, va fi numit episcop auxiliar şi totul vine ca o recunoaştere a eforturilor pe care le-a depus ani la rând pentru a ajuta sărmani din Italia.

Preotul Benoni Ambăruş, în vârstă de 46 de ani, slujeşte la o biserică din Roma.

Preot Adrian Blăjuță, purtător de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice Iași: "Este, într-adevăr, o premieră. Un preot român, preot din Moldova, va fi noul episcop auxiliar al Diecezei din Roma, dieceza Papei. E o surpriză pentru toţi, pentru că în istorie nu a mai fost aşa ceva. Surprinderea am descoperit-o şi la monseniorul Benoni pentru că nu se aştepta.”

Părintele Ben, cum îi spun enoriaşii, s-a născut în comuna Somușca din Bacău. A urmat şcoala generală în localitatea natală, iar seminarul teologic l-a absolvit la Iaşi.

Citește și
Elton John
Elton John acuză Vaticanul de "ipocrizie", după refuzul de a binecuvânta căsătoriile gay
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Preot Alois Bulai, fost diriginte din Seminarul Teologi: "Este din prima generaţie de seminarişti. Este capabil de eforturi luminate de inteligență şi este însoţit de o rapiditate de a lua decizii.”

La 22 de ani a mers la Roma pentru a-şi finaliza studiile. Oamenii locului au început să îl îndrăgească şi l-au rugat să rămână printre ei. După şapte ani petrecuţi în Italia, timp în care a avut grijă de sărmani, a hotărât să nu se mai întoarcă în ţară. Foştii colegi de seminar spun că părintele s-a implicat încă din studenţie în proiecte sociale şi îi ajută pe cei care nu aveau ce pune pe masă.

Preot Francisc Fărcăşel, coleg de seminar, preot paroh al Parohiei Sagna Neamț: "Am petrecut anii frumoşi ai liceului şi parte din anii studenţiei, i-am petrecut împreună. A fost foarte mult în atenţia bisericii şi în atenţia Papei.”

Prima vizită pastorala a Papei Francisc într-o parohie a Diecezei de la Roma a fost în cea condusă de preotul român.

Numirea oficială în funcţia de episcop auxiliar va avea loc pe 1 mai, la Roma. Atunci, alături de cel care va deveni unul dintre oamenii de încredere ai Sfântului Părinte va fi și o delegaţie din partea Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Austeritate la Vatican. Papa Francisc va tăia salariile cardinalilor și clericilor
Austeritate la Vatican. Papa Francisc va tăia salariile cardinalilor și clericilor

Papa Francisc a ordonat cardinalilor să aplice o tăiere de 10% a lefurilor şi a redus salariile altor clerici care lucrează la Vatican.

Elton John acuză Vaticanul de
Elton John acuză Vaticanul de "ipocrizie", după refuzul de a binecuvânta căsătoriile gay

Elton John a acuzat Vaticanul de "ipocrizie", după ce Sfântul Scaun a reafirmat doctrina Bisericii Catolice, care consideră homosexualitatea drept un "păcat".

Vaticanul anunță că nu va binecuvânta căsătoriile între persoane de același sex
Vaticanul anunță că nu va binecuvânta căsătoriile între persoane de același sex

Vaticanul a publicat luni o notă în care se arată clar că Biserica Catolică nu poate binecuvânta uniunile între persoanele de acelaşi sex, după ce în unele medii ecleziastice au apărut îndoieli pe această temă.

Fără vaccin, fără loc de muncă. Vaticanul înăspreşte tonul faţă de angajaţii care se opun vaccinării
Fără vaccin, fără loc de muncă. Vaticanul înăspreşte tonul faţă de angajaţii care se opun vaccinării

Autorităţile de la Vatican au transmis angajaţilor din Cetatea Sfântă că riscă să îşi piardă locurile de muncă dacă refuză să fie inoculaţi cu un vaccin anti-COVID-19 fără să prezinte motive medicale legitime, informează Reuters, citat de Agerpres. 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă