Prefectul Capitalei: În septembrie, Bucureștiul va fi lovit de valul 4 de Covid-19

×
Codul embed a fost copiat

Bucureștiul se pregătește pentru valul 4 al pandemiei de Covid-19, care ar putea lovi undeva la mijlocul lunii septembrie. Avertizarea a fost lansată de prefectul Capitalei, Alin Stoica, după o ședință cu specialiști din cadrul administrației publice.

Conform sursei citate, autoritățile locale se așteaptă ca, în septembrie, numărul de cazuri noi de îmbolnăvire cu Covid-19 să fie în jur de 1600 zilnic.

S-a declarat, de altfel, că undeva la mijlocul lunii septembrie vor fi foarte multe cazuri, cam 1600 de cazuri pe zi, ceea ce este foarte mult. Până la acel moment trebuie să ne pregătim, cel puțin în București, pentru că în București-Ilfov, pentru că estimăm că pe București-Ilfov vor fi cam jumătate din numărul de cazuri. Și atunci trebuie să ne pregătim, pentru ca tot sistemul sanitar să facă față. Sistemul sanitar, din punct de vedere material, este în regulă. Trebuie să ne asigurăm că și personalul este în regulă. Trebuie să punem mult accent pe vaccinarea personalului sanitar, în așa fel încât el să nu fie afectat de următorul val.” - a declarat prefectul.

El a menţionat că săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire între specialişti şi personal didactic pe tema vaccinării împotriva COVID-19. Alin Stoica a spus că profesorii intră în contact cu elevii care sunt la o vârstă la care nu pot fi vaccinaţi, ca atare sunt mai expuşi şi prin intermediul lor se poate transmite virusul mai uşor.

"Şi pentru populaţia generală urmează să luăm şi alte măsuri privind creşterea numărului de vaccinări. Deocamdată, suntem destul de jos, cam în jur de 1.000 de vaccinări pe zi, nu vorbim de cei care vin la rapel (...) Există deocamdată o discuţie cu CNCAV, nu am la acest moment nişte măsuri concrete pentru a creşte rata de vaccinare în Bucureşti (...) Avem capacitatea de vaccinare, avem dozele, avem informarea făcută", a afirmat Alin Stoica.

Citește și
ioana mihaila
Mihăilă: INSP a estimat că la mijlocul lui septembrie vom avea peste 1.600 de cazuri pe zi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Afirmațiile lui Stoica vin la scurt timp după ce ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a spus la postul public de televiziune că este foarte posibil ca tulpina Delta să devină una dominantă și în România, așa cum se întâmplă deja la nivelul Uniunii Europene.

Mihăilă a afirmat că specialiştii se aşteaptă la un număr mare de infecţii, dar partea optimistă este că persoanele vaccinate sunt protejate.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Raport îngrijorător. O persoană vaccinată poate transmite infecția cu varianta Delta
Raport îngrijorător. O persoană vaccinată poate transmite infecția cu varianta Delta

Un raport intern al CDC SUA, citat de New York Times, arată că infecțiile cu Covid-19 ale americanilor vaccinați pot fi la fel de transmisibile ca și în cazul celor nevaccinați și pot duce la boli severe.

Mihăilă: INSP a estimat că la mijlocul lui septembrie vom avea peste 1.600 de cazuri pe zi
Mihăilă: INSP a estimat că la mijlocul lui septembrie vom avea peste 1.600 de cazuri pe zi

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că INSP "preconizează scenariul în care evoluţia este cea mai rapidă şi cu cele mai multe cazuri tocmai din cauză că tulpina Delta în toată Europa de vest şi probabil că şi la noi începe să devină dominantă.

Covid-19 în lume. Tot mai multe companii din SUA cer angajaților vaccinare obligatorie
Covid-19 în lume. Tot mai multe companii din SUA cer angajaților vaccinare obligatorie

Masca trebuie purtată obligatoriu în sudul Franței, după creșterea alarmantă a numărului de infectări cu varianta Delta a coronavirusului.

Pfizer anunță că o a treia doză de ser anti-COVID poate ''impulsiona puternic'' protecţia împotriva variantei Delta
Pfizer anunță că o a treia doză de ser anti-COVID poate ''impulsiona puternic'' protecţia împotriva variantei Delta

Compania farmaceutică americană Pfizer a anunţat miercuri că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 poate ''impulsiona puternic'' protecţia împotriva variantei Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, comparativ cu schema de vaccinare cu două doze.

Oficial. Tulpina Delta a noului coronavirus a devenit varianta dominantă în Europa
Oficial. Tulpina Delta a noului coronavirus a devenit varianta dominantă în Europa

Varianta Delta a SARS-CoV-2 se răspândeşte rapid în Europa şi a devenit tulpina dominantă în mare parte a acestei regiuni, potrivit unor noi date.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.