Porții mai mici în farfurii față de gramajul trecut în meniu, o practică des întâlnită în restaurante. Control-fulger al ANPC

×
Codul embed a fost copiat

Mai multe restaurante dintr-un centru comercial din Cluj au fost închise temporar, după un control-fulger al inspectorilor de la Protecția Consumatorilor.  

Pe lângă mai multe nereguli, s-a descoperit și faptul că în realitate clienții primeau porții mai mici decât ar fi trebuit.

Vorbim despre zona de mâncare înțesată cu multe restaurante unde au fost găsite vitrine pentru depozitare murdare, spații cu mucegai, produse expirate și chiar carne de pasăre cu pene.

Inspectorii au mai transmis că au găsit restaurante unde porțiile de mâncare care ajungeau la clienți erau mai mici. Practic greutatea netă declarată nu corespundea deloc cu ce ajungea în farfurie.

În aceste cazuri vorbim despre practici comerciale înșelătoare, așa cum au transmis cei care au efectuat controalele.

Citește și
Taverna Racilor Timișoara
ANPC a închis Taverna Racilor din Timișoara, la o zi după ce a anunțat nereguli la restaurantul din Capitală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În total au fost închise temporar cinci restaurante și s-au dat 27 de amenzi în valoare de aproape 300.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Razie la Dragonul Roşu şi Mega Shop. Mai multe magazine au fost închise de ANPC
Razie la Dragonul Roşu şi Mega Shop. Mai multe magazine au fost închise de ANPC

Zeci de comisari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) participă, vineri dimineaţă. la o acţiune de control la comercianţii din centrele Dragonul Roşu şi Mega Shop.

 

ANPC a închis Taverna Racilor din Timișoara, la o zi după ce a anunțat nereguli la restaurantul din Capitală
ANPC a închis Taverna Racilor din Timișoara, la o zi după ce a anunțat nereguli la restaurantul din Capitală

Mizerie și 300 de kilograme de pește și fructe de mare ținute în condiții improprii au găsit comisarii de la Protecția Consumatorului la Taverna Racilor din Timișoara. Mai mult, localul nu avea nici autorizație de funcționare de la primărie.

BNR vrea să preia de la ANPC protecția consumatorilor în relația cu băncile. Isărescu: „Era ca și cum ai fluiera în biserică”
BNR vrea să preia de la ANPC protecția consumatorilor în relația cu băncile. Isărescu: „Era ca și cum ai fluiera în biserică”

Banca Națională a României vrea să preia atribuțiile de protecție a consumatorilor în relația cu băncile de la ANPC. „Una e să protejezi consumatorul de alimente, alta pe cel care ia credite", a declarat guvernatorul BNR.  

OTP Bank a câștigat în instanță suspendarea ordinului ANPC privind ratele creditelor. Este a șasea bancă ce obține asta
OTP Bank a câștigat în instanță suspendarea ordinului ANPC privind ratele creditelor. Este a șasea bancă ce obține asta

OTP Bank România anunţă că a obţinut în instanţă suspendarea ordinului preşedintelui ANPC privind ratele creditelor.

15 centre pentru copii şi tineri din Giurgiu, controlate de ANPC. Doar unul singur a fost fără nereguli. FOTO
15 centre pentru copii şi tineri din Giurgiu, controlate de ANPC. Doar unul singur a fost fără nereguli. FOTO

ANPC a decis oprirea temporară a activităţii în 13 centre pentru copii şi tineri din Giurgiu, după ce au fost găsite nereguli. Din cele 15 centre verificate, doar la unul singur nu au fost găsite abateri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.