Poliţiştii, jandarmii, şi pompierii îşi vor suplimenta forţele în toată ţara, timp de trei zile

×
Codul embed a fost copiat

Urmează trei zile în care poliţiştii, jandarmii, şi pompierii îşi vor suplimenta forţele în toată ţara.

Vor fi patrule şi filtre pe şosele, în preajma bisericilor şi în staţiuni. În premieră, cei de la ISU vor avea un post special, pentru a interveni cât mai rapid pe Autostrada Soarelui. Iar Capitala pare să devină o fortăreaţă.

Chiar dacă încă traversăm cea mai gravă criză sanitară din ultima sută de ani, în noaptea de Înviere nu sunt restricţii. Credincioşii pot să iasă din casă ca să meargă la biserică şi se pot întoarce dimineaţa după slujbă, fără să rişte o amendă.

Forţelor de intervenţie li se alătura pompierii, care vor fi în număr mare în preajma lăcaşurilor de cult. Cei de la ISU vor fi prezenţi şi pe Autostrada Soarelui.

Maior Daniel Vasile, ISU București-Ilfov: „Pe Autostrada Soarelui a fost organziat un punct de intervenţie care să acopere intrarea în Bucureşti şi la plecare, şi la venirea de pe litoral”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În total, peste o mie de poliţişti, dintre care mulţi agenţi de circulaţie care vor dirija traficul, tot atâţia jandarmi şi în jur de 500 de pompieri vor fi la post în cele trei zile de sărbătoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Poliţia Română: 10.000 de poliţişti vor fi prezenţi zilnic în stradă pe perioada sărbătorilor Pascale
Poliţia Română: 10.000 de poliţişti vor fi prezenţi zilnic în stradă pe perioada sărbătorilor Pascale

Urmează câteva zile în care ne vom dori cu toţii să ajungem măcar la rude dacă nu cumva la munte sau la mare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.