Polițiști bătuți în timpul unui scandal uriaș, într-un bar din Harghita. Ce a urmat

politie
Pro TV

Doi tineri din oraşul Bălan au fost arestaţi, duminică, după ce sâmbătă seara au provocat un scandal într-un bar şi au lovit cu pumnii şi picioarele poliţiştii chemaţi să aplaneze conflictul, a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Potrivit sursei citate, sâmbătă seara, Poliţia Oraşului Bălan a fost sesizată de administratorul unui bar din localitate că doi tineri aflaţi în stare de ebrietate distrug bunuri din local şi se comportă agresiv faţă de alte persoane.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică, formată din doi poliţişti, aceştia constatând că este vorba de doi fraţi din localitate, de 21 ani, respectiv 24 ani, pe care i-au somat să înceteze distrugerile şi agresiunile.

Cei doi nu s-au conformat solicitărilor poliţiştilor şi au devenit agresivi inclusiv faţă de oamenii legii, pe care i-au lovit cu pumnii şi picioarele, motiv pentru care agenţii au încercat încătuşarea lor.

"În aceste condiţii, agenţii au procedat la încătuşarea unuia dintre agresori, respectiv cel de 24 de ani, însă, înainte de finalizarea acestei măsuri poliţieneşti, în incinta localului a intrat tatăl celor doi tineri, care i-a scos mai întâi pe terasă şi, în cele din urmă, i-a condus la domiciliu", a precizat Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dată fiind amploarea şi gravitatea situaţiei, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita care, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, care a efectuat verificări, cercetări şi investigaţii, în vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului.

În baza celor constatate, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celor doi pentru săvârşirea infracţiunilor de "ultraj", "distrugere" şi "lovire sau alte violenţe", tinerii fiind reţinuţi pentru 24 ore, după care, duminică, magistraţii Judecătoriei Miercurea Ciuc au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

"Poliţiştii continuă cercetările, la dispoziţia procurorului, în vederea lămuririi tuturor aspectelor în cauză şi atrag atenţia asupra faptului că respectarea legalităţii este obligatorie de către toţi cetăţenii şi nici respectarea normelor de convieţuire socială nu este opţională", a mai arătat IPJ Harghita. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă