Poliţist anchetat după ce, aflându-se sub influenţa alcoolului, a provocat un accident rutier în județul Galați

politie
Shutterstock

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Galaţi a declanşat o anchetă disciplinară în cazul unui poliţist care a provocat un accident rutier, fiind sub influenţa alcoolului.

Conform IPJ Galaţi, accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, aproape de ora 1.00, pe DN 26, în afara localităţii Vânători.

Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi, s-a stabilit faptul că un bărbat cu vârsta de 42 de ani, domiciliat în municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 26, având direcţia de deplasare dinspre localitatea de domiciliu către comuna Tuluceşti, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare a autovehiculului care a părăsit partea carosabilă şi a lovit un pom ornamental.

Conducătorul auto a fost preluat şi transportat de un echipaj medical de la ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi, dar nu a rămas internat.

La testarea alcoolscop valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că la unitatea spitalicească i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Citește și
acc galati
Accident între o mașină și un microbuz, în Galați. Trei persoane au murit. Planul roșu de intervenție a fost activat
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Bărbatul, care se afla la volanul autoturismului personal, are calitatea de poliţist şi este angajat în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, motiv pentru care conducerea instituţiei a dispus de îndată Biroului Control Intern declanşarea cercetării disciplinare faţă de acesta" transmite IPJ Galaţi.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar cercetările au fost preluate de unitatea de parchet competentă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Șofer ucrainean fugar, prins la Galați după ce a provocat un accident în Brăila
Șofer ucrainean fugar, prins la Galați după ce a provocat un accident în Brăila

Un şofer de TIR, cetăţean ucrainean, care a provocat un accident în judeţul Brăila şi apoi fugit, a fost prins la punctul de trecere a frontierei Oancea din judeţul Galaţi, informează joi IPJ Brăila.

Accident între o mașină și un microbuz, în Galați. Trei persoane au murit. Planul roșu de intervenție a fost activat
Accident între o mașină și un microbuz, în Galați. Trei persoane au murit. Planul roșu de intervenție a fost activat

Un accident a avut loc între o mașină și un micrbuz, luni, în județul Galați, în apropiere de localitatea Independența. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.

Încă un accident comis de un șofer drogat. Imagini dramatice surprinse la Galați
Încă un accident comis de un șofer drogat. Imagini dramatice surprinse la Galați

S-au derulat scene dramatice pe un drum din județul Galați, iar în prim plan este, din nou, un șofer aflat sub influența substanțelor interzise.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă