GALERIE FOTO. Poliţia Română cumpără peste 6.700 de maşini Dacia

duster politie orban - 10
Pro TV

Poliţia Română va primi, până la finalul lunii septembrie, peste 6.700 de autovehicule produse de Dacia Renault, fiind vorba în mare parte de  Logan şi Duster. Este cea mai mare achiziție de autospeciale din istoria Ministerului Afacerilor Interne.

Ministerul Afacerilor Interne şi reprezentanţii Dacia Renault au semnat, vineri, contactul în valoare de peste 483 de milioane de lei. Este cea mai mare achiziție de autospeciale din istoria MAI

Ceremonia de semnare a contractului a avut loc, vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, contractul fiind semnat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi reprezentanţii companiei.

”Este foarte important pentru noi să ştim că în orice misiune poliţiştii sunt în siguranţă şi că avem posibilitatea să creştem mobilitatea efectivelor noastre pentru a lupta împotriva infractorilor. Totodată ne-am dorit să încurajăm producţia românească de autovehicule”, a declarat Vela, potrivit News.ro.

Acesta a precizat că Poliţia Română va primi 6.744 de autovehicule produse în România, fiind vorba despre 3.360 Logan, 3.382 Duster şi 2 Dokker.

Citește și
duster politie orban - 12
VIDEO Cum arată noul Duster al Poliției Române. Premierul Orban, printre primii care l-au văzut
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Valoarea contractului depăşeşte 483 de milioane de lei. Vela a precizat că 139 de milioane de lei din această sumă au existat în bugetul MAI, iar joi restul a fost alocat prin decizie a Guvernului din fondul de rezervă.

”Este o onoare, o mândrie (...) de a putea semna acest contract pentru furnizarea de vehicule este o mândrie pentru noi să putem avea maşini care să se afle în dotarea Poliţiei şi care să fie Duster şi Logan. Industria automobilelor este foarte importantă în România, ea reprezintă 14% din PIB şi 26% din exporturi. Deci, industria automobilelor este importată şi mulţumesc ministrului Afacerilor Interne că ne-a sprijinit în această perioadă când este foarte important ca uzinele să funcţioneze şi ansamblul de furnizori pe orizontală”, a declarat reprezentantul Dacia Renault.

Acesta a menţionat că, pentru un loc de muncă la Dacia, aproape alte zece locuri de muncă există la nivelul industriei orizontale.

”Voi profita de această ocazie pentru a transmite un mesaj: în această perioadă trebuie să cupărăm produse fabricate în România”, a mai declarat repreentantul companiei.

În 7 mai, premierul Ludovic Orban a vizitat fabrica Dacia Renault.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Renault va concedia 15.000 de angajați. Vrea să reducă cheltuielie cu 2 mld. €
Renault va concedia 15.000 de angajați. Vrea să reducă cheltuielie cu 2 mld. €

Peste 150.000 de angajaţi în industria auto, care depind de ce se întâmplă la Uzinele Dacia, au privit vineri cu îngrijorare spre Paris.

VIDEO Cum arată noul Duster al Poliției Române. Premierul Orban, printre primii care l-au văzut
VIDEO Cum arată noul Duster al Poliției Române. Premierul Orban, printre primii care l-au văzut

Polițiștii români vor dispune de noi mașini. Noul model, Dacia Duster, i-a fost prezentat, joi, premierului Ludovic Orban.

VIDEO. Proteste la Barcelona. Muncitorii au ars cauciucuri, după ce Nissan a închis fabrica
VIDEO. Proteste la Barcelona. Muncitorii au ars cauciucuri, după ce Nissan a închis fabrica

Mii de muncitori au protestat violent după ce Nissan Motor a decis să închidă fabrica sa din Barcelona. Aproximativ 2.800 de locuri de muncă vor fi pierdute, a anunţat joi guvernul Spaniei, potrivit Reuters.

Premieră pentru Dacia Logan. Cum va arăta noul model, venit cu o variantă hibrid
Premieră pentru Dacia Logan. Cum va arăta noul model, venit cu o variantă hibrid

Dacia Logan 2021. Dacia pregătește o mulțime de surprize pentru anul viitor, printre care și un nou Logan. Acesta ar putea avea în premieră o versiune hibridă.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.