Pescăriile au fost pline ochi de Buna Vestire. Care a fost cel mai căutat pește

×
Codul embed a fost copiat

De Buna Vestire, sărbătoarea dedicată minunii prin care Îngerul Gabriel îi vestește Fecioarei Maria că-L va naște pe Iisus Hristos este şi prima dezlegare la pește din Postul Mare.

De dimineață, piețele unde se vinde pește proaspăt erau extrem de aglomerate, iar restaurantele de profil abia au făcut față cererii. În Constanța, de exemplu, clienții au dat și câte 100 de comenzi pe oră. Următoarea dezlegare la pește este de Florii.

Pescăriile au fost pline ochi de dimineață, luni, de Buna Vestire, când este dezlegare la pește. În Galați s-a căutat în special peștele proaspăt de Dunăre.

Cel mai căutat pește de sezon a fost scrumbia de Dunăre, care costă între 50 și 60 de lei kilogramul.

Femeie: "Pește, scrumbie – dar e scumpă pentru noi. Caras, ceva mai ieftin, așa. Ca pentru buzunarele bătrânilor".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gabriela Panaite, vânzătoare pescărie: "Crapul, 35, șalăul, 40, somnul 50 și scrumbia 60.

Reporter: Este încă trufanda scrumbia?

Vânzătoare: Momentan da. Dar mai târziu o să fie."

La amiază restaurantele pescărești din Constanța abia mai făceau față comenzilor! Telefonul și aplicațiile sunau încontinuu, iar timpii de așteptare creșteau.

În bucătărie nu a fost timp de odihnă. Toată lumea prăjea pește și împacheta cutiile pentru livrări.

Chiar și așa la un moment dat, curierii și-au pierdut răbdarea.

Claudiu Nicu - manager restaurant pescăresc:
"După cum vedeți este foarte foarte aglomerat. Toată lumea este înnebunită că e dezlegare, pește, pește și iar pește. Merge foarte bine scrumbia, hamsia, peștele mic în general, scrumbia e mai grăsuță foarte gustoasă, calcanul merge bine, păstruga”.

Cele mai multe comenzi s-au făcut de la serviciu, și cel mai dorit a fost peștele proaspăt de Marea Neagră.

Mulţi au gândit meniul cu o zi înainte, să fie siguri că la prânz vor avea pește proaspăt.

Următoarea dezlegare la pește va fi pe data de 28 aprilie când se sărbătorește Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, adică Floriile.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume în 2024. Primul loc, ocupat de o destinație preferată de români
Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume în 2024. Primul loc, ocupat de o destinație preferată de români

Mulți turiști aleg un city break în funcție de oferta culturală a destinației, selectând cele mai bune muzee și galerii de artă pe care să le viziteze.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.