Protest la pelerinajul de Sfânta Parascheva, compromis de Covid. Oamenii sunt în lacrimi: ”Doamne, ce o să fie până la urmă?”

×
Codul embed a fost copiat

În ultimii 30 de ani nu am văzut Catedrala Mitropolitană atât de goală, împrejmuită cu garduri de protecție și cu jandarmi în poartă. Sunt mărturiile oamenilor care vor să se închine la racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva de la Iași.

În ciuda realităților zilei, referitoare la îmbolnăvirea cu Covid-19, Mitropolia Moldovei și Bucovinei încearcă să convingă autoritățile să anuleze interdicția dată pelerinilor din alte orașe sosiți la Iași.

Aceștia nu au voie să meargă, lângă racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva, pentru a se evita, astfel, o mare adunare de oameni.

Până vineri, la orele amiezii, în cele două zile de pelerinaj, puțin peste 1.200 de oameni au trecut de porțile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Anul trecut, în a doua zi de pelerinaj, în jur de 43.000 de persoane așteptau la rând. Tocmai de aceea, preoții ar vrea ca măsurile luate acum să fie ceva mai blânde.

Citește și
Pelerinajul de Sfânta Parascheva
Pelerinajul de Sfânta Parascheva. Măsurile de protecție sanitară luate de autorități pe fondul pandemiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preot Constantin Sturzu, purtător de cuvânt Mitropolia Moldovei și Bucovinei: ”Dacă am fi văzut mulțimi mari de oameni, care nu respectă regulile, atunci era de înțeles o intervenție a autorităților. Noi ștergem, curățim racla la o oră și suntem dispuși poate și mai des, dacă e cazul. Dar vedeți care este fluxul de pelerini, sunt foarte puțini. Ne doare pe noi infinit mai mult decât pe cei care sunt mai departe de Catedrala Mitropolitană”.

Tot vineri, în jur de 400 de credincioși s-au strâns în fata intrării la Mitrolopie ca să protesteze pașnic că nu sunt lăsați să intre.

Au cântat cântece bisericești însă nu au respectat distanțarea iar unii dintre ei nu au purtat mască.

 

Puțin peste 1.200 de pelerini în două zile

 

 

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a cerut anularea interdicțiilor impuse enoriașilor și și-a luat angajamentul să monteze plexiglas în jurul raclei, pentru a veni în sprijinul celor care vor să intre în Catedrală.

În două zile de pelerinaj, puțin peste 1.200 de oameni au trecut de filtrele puse la toate intrările în lăcașul de cult.

Robert a ieșit de la școală și, de mână cu bunicul, a mers direct la Mitropolie, cu flori și lumânări în mână.

Robert Bondar: ”M-am închinat cu bunelul, să iau note bune la școală, pentru părinți, pentru sora mea, pentru toată familia mea. Este covid și trebuie să purtăm distanța, să purtăm masca corect, să ne dăm cu dezinfectant ori de câte ori e nevoie”.

O liniște profundă domnește în Catedrala Mitropolitană și în curte, unde sar în evidență cordoanele delimitatoare și gardurile de protecție.

Bunicul băiețelului, cu ochii în lacrimi, e marcat de atmosfera apăsătoare.

Florin Pascariu, bunic: ”Parcă nu ne e la îndemână. De copil mic eu vin și așa liniște chiar nu am văzut. Nu îmi vine să cred, e ceva ce nu s-a mai întâmplat”.

 

”Am 83 de ani și nu am apucat așa ceva”

 

Până acum, în cele 2 zile de pelerinaj, doar 1.200 de oameni au trecut de porțile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și s-au închinat Sfintei Cuvioase Parascheva.

Femeie: ”Mi-au dat busuioc, mi-au dat aghiazmă. Dacă vii și te rogi, Dumnezeu te ajută”.

Femeie: ”Niciodată nu am avut așa. Am 83 de ani și nu am apucat așa ceva. Maica Parascheva tare mult ne-a mai ajutat și de ce vor să facă problema asta? De ce nu ne lasă? Doamne, ce o să fie, până la urmă, oare?”.

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a cerut în doisprezecelea ceas să se găsească, totuși, o soluție pentru ca pelerinajul, fie și redus la o singură zi, să se poată ține pentru toți credincioșii din țară.

A precizat că o să monteze un paravan transparent în jurul raclei, care să fie dezinfectat din oră în oră.

Deocamdată însă, restricțiile rămân în vigoare și pelerinii care ajung la poarta Catedralei sunt legitimați. Doar cei cu domiciliul în orașul Iași au voie în biserică.

Aceasta femeie din Suceava e nedumerită.

Femeie: ”Am venit de la spital, eu plec la gară acum. Am insistat. I-am rugat să mă lase 5 minute, nu stăteam mai mult. Am și testul covid făcut ieri, deci care ar fi problema, e vreo problemă? Cu testul negativ, 5 minute aș fi stat, nu mai mult”.

 

Jandarmii spun că nu sancționează pelerinii

 

În ultimele 24 de ore, în Iași au fost raportate 181 de noi infecții cu Sars Cov 2. Părerile oamenilor, în privința pelerinajului, sunt împărțite.

Femeie: ”Ne protejăm foarte bine așa, că altfel nu o mai scoatem la capăt cu boala. Foarte bune sunt măsurile care s-au luat. Mai bine ne ferim ca să punem punct, că altfel nu mai terminăm. O întindem ani și ani, tot înainte”.

Femeie: ”Uitați ce pustiu e aici și ce era anul trecut, o frumusețe. Dar anul ăsta e pustiu”.

Jandarmii vor rămâne în preajma Mitropoliei chiar și după hramul Cuvioasei Parascheva, de pe 14 octombrie.

Plutonier major Alexandru Mormenchi, purtător de cuvânt Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău: ”Forțele de ordine nu au aplicat sancțiuni pelerinilor, nu intenționează să aplice sancțiuni pelerinilor. Ne-am întâlnit cu unele cazuri în care a fost nevoie să insistăm sau să explicăm pe îndelete hotărârile”.

Anul trecut, numai în a doua zi de pelerinaj, peste 43.000 de oameni așteptau la rând în dorința de a se închina Sfintei ocrotitoare a Moldovei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Pelerinajul de Sf. Parascheva de la Iași. Sărbătoarea va dura o singură zi
Pelerinajul de Sf. Parascheva de la Iași. Sărbătoarea va dura o singură zi

Pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași. Autorităţile din Iaşi intră în alertă din această noapte, când începe oficial, pelerinajul dedicat Sfintei Parascheva.

Pelerinajul de Sfânta Parascheva. Măsurile de protecție sanitară luate de autorități pe fondul pandemiei
Pelerinajul de Sfânta Parascheva. Măsurile de protecție sanitară luate de autorități pe fondul pandemiei

Pelerinajul de Sfânta Parascheva, organizat în fiecare an, se va desfășura acum mult mai restrictiv, din cauza măsurilor de protecție sanitară.

Pelerinajul la Sfânta Parascheva a devenit unul local. Moaştele nu vor fi scoase din catedrală
Pelerinajul la Sfânta Parascheva a devenit unul local. Moaştele nu vor fi scoase din catedrală

Imaginile cu sute de mii de oameni veniți în pelerinaj la moaște în diverse orașe rămân anul acesta o amintire.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.