Pedepse mai dure pentru cei care nu respectă carantina. Vor răspunde penal

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile au înăsprit pedepse aplicate celor care nu respectă carantina sau izolarea.

Vinovaţii vor relua ciclul de 14 zile și vor suporta cheltuielile.

Polițiştii, în schimb, spun că au raportat astfel de cazuri la DSP, însă nu o dată ar fi primit recomandarea să se limiteze la amenzi și să îi trimită pe oameni acasă.

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI: „Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de la carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea și vor răspunde penal conform legii. Persoanele care nu respectă condițiile izolării în locul declarat la care au optat să efectueze izolarea și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea și vor fi sancționate contravențional."

Cosmin Andreica, Sindicat Europol: „Noi am avut nenumărate sesizări din partea colegilor noștri care identificau persoane ce trebuiau să fie în izolare și se aflau în diferite spații publice, iar în momentul în care au sesizat DSP-ul, pe motiv de lipsă de locuri în spațiile de carantină sau a faptului că nu aveau sumele necesare pentru a asigura hrana acestor persoane, le-a recomandat polițiștilor să le aplice sancțiunea și să-i lase în continuare să rămână în izolare la domiciliu."

Citește și
masca coronavirus
Jurnal răvăşitor. Cât de greu este să trăiești lângă un infectat cu coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La Hârșova, mai multe cadre medicale sunt în izolare, după o noapte agitată. Un bărbat ieșit din autoizolare a venit la spitalul din oraș băut și plin de sânge.

Andrei-Bogdan Zidaru- managerul spitalului orășenesc Hârșova: „Foarte agitat, fiind în stare de ebrietate, plin de sânge. A scuipat portarul, juristul, medicii i-a înjurat. Abia au reușit să-l aducă la spital, l-au imobilizat, i-au acordat primul ajutor, pentru că pierduse foarte mult sânge. El era izolat la domiciliu, iar pentru asta o să stea în carantină încă 14 zile. O parte din cadrele medicale nu au avut timp să se protejeze și acum i-am izolat pe toți."

Andreea Iliescu, purtătoare de cuvânt IPJ Constanța: „În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și zădărnicire de combatere a bolilor."

Cei care au luat contact cu individul au fost mutați într-o pensiune din oraș. Vor fi testați de Direcția de Sănătate Publică.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un angajat al Metrorex a fost confirmat cu coronavirus. Stația în care lucra, dezinfectată
Un angajat al Metrorex a fost confirmat cu coronavirus. Stația în care lucra, dezinfectată

Un angajat al Metrorex a fost confirmat cu coronavirus, compania precizând că acesta nu avea contact cu călătorii, prin funcţia ocupată. De altfel, bărbatul de 49 era în concediu medical din 20 martie, pentru alte afecţiuni, în prezent fiind internat în spital.

Jurnal răvăşitor. Cât de greu este să trăiești lângă un infectat cu coronavirus
Jurnal răvăşitor. Cât de greu este să trăiești lângă un infectat cu coronavirus

Explozie de cazuri de infectare cu coronavirus în New York. În spitale nu sunt paturi pentru toţi bolnavii, aşa că mulţi sunt izolaţi acasă.

Pandemia Covid-19 va aduce încasări record pentru companiile farmaceutice din România, în 2020
Pandemia Covid-19 va aduce încasări record pentru companiile farmaceutice din România, în 2020

Industria farmaceutică din România va înregistra afaceri record în 2020, în contextul cererii crescute de medicamente şi echipamente sanitare, generate de pandemia de Coronavirus, conform unei analize realizate de KeysFin.

China se teme de apariția unui al doilea val de infectare cu coronavirus
China se teme de apariția unui al doilea val de infectare cu coronavirus

Numeroase situri turistice din Shanghai, care au fost redeschise la jumătatea lunii martie, şi-au închis din nou porţile pentru vizitatori.

Cum au ajuns enoriașii să se roage, după ultimele restricții:
Cum au ajuns enoriașii să se roage, după ultimele restricții: "Să ia Dumnezeu virusul ăsta"

Ordonanțele militare au interzis accesul în biserici, în această perioadă, drept măsură de protecție. Sunt însă enoriași care au găsit căi de a se ruga, respectând legea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.