Patronii unei clinici și un medic stomatolog, trimiși în judecată după ce un copil de patru ani a murit în urma anesteziei

cabinet stomatolog
Shutterstock

Un medic stomatolog şi doi administratori ai unei clinici din Pitești au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un copil de patru ani a murit în urma unei anestezii.

 

Conform IPJ Argeş, ancheta a fost deschisă în februarie 2020 de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

„Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 12 februarie 2020, un minor de 4 ani a decedat, după ce, în ziua de 10 februarie, acestuia i-au fost administrate substanţe medicamentoase cu efect sedativ-hipnotic-analgezice, în vederea efectuării unei intervenţii medicale stomatologice, în condiţiile în care unitatea nu era autorizată în vederea efectuării procedurii de analgosedare, precum şi fără a deţine instrumentar medical minim necesar pentru monitorizare şi resuscitare, conform normelor de specialitate", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Un medic de 41 de ani și alți doi bărbați, ambii în vârstă de 46 de ani, administratori ai clinicii, au fost trimiși în judecată.

Copilul în vârstă de patru ani, care a intrat în comă după ce a fost anesteziat la o clinică stomatologică din Piteşti, a decedat pe 12 februarie 2020, la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti.

Citește și
Dentist
O femeie a murit pe scaunul dentistului, după anestezie. A mers la cabinet pentru un implant dentar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministerul Sănătăţii a anunţat atunci că se fac verificări la clinica stomatologică din Piteşti. Se pare că la cabinetul stomatologic au fost făcute intervenţii cu nerespectarea obiectului de activitate.

Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizarea sanitară de funcţionare.

De asemenea, inspectorii au interzis anesteziile generale (analgosedare) în toate cele cinci cabinete medicale din clinica stomatologică de la Piteşti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Igiena orală zilnică nu este suficientă pentru sănătatea orală. Cât de des trebuie să mergem la stomatolog
Igiena orală zilnică nu este suficientă pentru sănătatea orală. Cât de des trebuie să mergem la stomatolog

Igiena orală, facută acasă, nu este suficientă, deoarece tartrul, principala cauză a bolii parondontale, nu poate fi îndepărtat.

 

O femeie a murit pe scaunul dentistului, după anestezie. A mers la cabinet pentru un implant dentar
O femeie a murit pe scaunul dentistului, după anestezie. A mers la cabinet pentru un implant dentar

O femeie de 73 de ani, din Italia, a murit pe scaunul de la stomatolog, după ce i s-a făcut anestezie pentru a fi supusă unei operații, potrivit Torino Today.

Răsturnare de situație. Ai cui erau, de fapt, dinții spre care Kievul spunea că au fost smulși de ruși de la prizonieri
Răsturnare de situație. Ai cui erau, de fapt, dinții spre care Kievul spunea că au fost smulși de ruși de la prizonieri

Un stomatolog susține că zecile de coroane dentare prezentate de Ministerul ucrainean al Apărării ca provenind de la oamenii torturați de trupele ruse ar fi fost, de fapt, furate din cabinetul său, potrivit Bild.de.

Momentele de groază prin care a trecut o femeie după ce a apelat la un stomatolog ”ieftin” din Turcia pentru fațete dentare
Momentele de groază prin care a trecut o femeie după ce a apelat la un stomatolog ”ieftin” din Turcia pentru fațete dentare

Amanda Turner, din Irlanda de Nord, aștepta cu nerăbdare să aibă un nou zâmbet strălucitor. Dar, în schimb, s-a ales cu infecții, umflături și dinți ruinați, după o intervenție stomatologică în Turcia, scrie LadBible.

Igiena dentară făcută acasă nu este suficientă. Cum putem preveni parodontoza
Igiena dentară făcută acasă nu este suficientă. Cum putem preveni parodontoza

Igiena orală, făcută acasă, nu este suficientă. Asta deoarece tartrul depus nu poate fi îndepărtat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.