Pățania unor oameni care s-au mutat la marginea Capitalei: „Nu e deloc normal să se întâmple asta”

×
Codul embed a fost copiat

Aproape 40 la sută dintre locuințele din România nu sunt racordate la canalizare, arată un raport al Apelor Române. Cel mai rău este în sudul țării.

România ocupă primul loc în Europa la numărul gospodăriilor fără canalizare, cu toate că, în ultimii 13 ani, s-au investit 6,6 miliarde de euro pentru infrastructura de apă uzată de la noi.

Cei care locuiesc în unele case de la marginea Capitalei au sperat când s-au mutat la un paradis de verdeață înconjurat de lacuri. În realitate canalul din apropiere miroase ingrozitor.

Răzvan Ristea, localnic Tunari: „Nu e deloc normal să se întâmple asta într-un cartier rezidențial. În perioada verii eu stau la 300 de metri de apă și sunt seri în care nu poți să stai pe terasa casei pentru că mirosul e foarte greu. Mi-am imaginat că îmi iau o casă în zona de nord, așa cum e marketată zona asta, că întâlnesc alte condiții. Însă nu te aștepți să existe o apă în care lumea, sau instituții nu știu cine face asta, să deverse dejecții."

Din zona unde a fost făcută sesizarea am pornit în amonte pe cursul râului. Am descoperit lucrări recente de decolmatare iar în acest punct, de unde vine poluarea, mai exact apa murdară curge din direcția orașului Otopeni, iar cea curată din zona aeroportului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marioara Gătej, Comisar General al Gărzii Naționale de Mediu: „După aspect și după ce au relatat colegii legat de miros, se pare că e o poluare cu apă fecaloid -menajeră.”

Tot Garda de Mediu susține acum că analizele arată că acumularea de mizerie este cauzată de debitul mic al apei și concentrația mică de oxigen.

Comisarii Gărzii de Mediu spun că legislația nu îi sperie prea tare pe cei care fac deversări ilegale. Amenda este cuprinsă între 2 și 4 mii de lei.

Acesta este doar in caz, pentru ca sistemul de canalizare și stațiile de epurare lipsesc în multe județe.

În toată țara, potrivit unui raport publicat de Apele Romane, doar 66,15% dintre locuințe sunt conectate la retelele de canalizare, iar puțin peste 60 la sută sunt conectate la stații de epurare.

Doar în șase judete procentul de colectare a apelor uzate este de 80 la sută, în timp ce la polul opus se află 8 judete, cu 30 până la 50 la sută.

În unele cazuri, deși conductele trec prin fața caselor, proprietarii nu au bani se racordeze. Costurile pleacă de la 2000 de lei și pot ajunge în unele cazuri la 7000 de lei. De asemenea, sunt localități in care există canalizare, dar nu și stații de epurare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.