Pasiune pentru fapte bune: Târgul de Crăciun al PRO TV a strâns din donații peste 7.000 de euro pentru asociația ALIA

×
Codul embed a fost copiat

Decembrie este acea lună din an în care se fac cele mai multe fapte bune.


La Târgul Caritabil de Crăciun al PRO TV am reușit să strângem, din donații, în mai puțin de două ore, peste 7 mii de euro.

Toți banii vor merge către ALIA, asociația care luptă împotriva Accidentului Vascular Cerebral.

Fondurile vor fi folosite pentru dotarea cu paturi moderne a secției de neurochirurgie a Spitalului de Urgență Floreasca.


Târgul Caritabil de Crăciun, devenit deja o tradiție la PRO TV, a adunat mulți curioși. Standurile cu mâncare au fost cele mai vizitate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ştefana Todică: „Aici avem sarmale pregătite de mama Lilianei, colega noastră, piesa de rezistență astăzi.”

Camelia Donțu: Tot ce e aici e românesc, pește de la Agigea, avem vin românesc, brânză românească.”

Multe dintre obiectele scoase la vânzare au fost făcute în casă.

Amalia Enache: „Este ce am pregătit eu împreună cu fiica mea în această dimineață, m-am gândit că poate, cu atâția mici, cu atâtea sarmale, poate cineva vrea ceva mai sănătos, pe birou astăzi, și am făcut o coroniță de Crăciun”.

Și antreprenorii s-au alăturat cauzei PRO TV.

Matei Datcu, proprietarul unei pescării: „Am vândut cam tot, dar cel mai bine s-a dat zacusca. Zacusca de pește s-a dat excelent. Și a mers foarte bine și sendvișul cu midii afumate”.

Sorin Barbu, proprietarul unui lanț de restaurante: „Cel mai bun jamon, pata negra 10 protvi, normal la restaurant e 80 lei, aici e 10”.

Alex Dima: „Acești oameni, care au venit să ne ajute pe noi să strângem bănuţi, își rup din timpul lor și au stat azi-noapte și au gătit, au făcut prăjituri și au venit aici să ajutăm o cauză”.

Adriana Popescu, proprietara unei cofetării: „Bucuria este, la urmă, infinită!”

Participanții au plecat acasă cu brazi de Crăciun, coronițe, picturi, dar și cu alte obiecte unicat.

În mai puțin de două ore, s-au strâns peste 7 mii de euro. Iar toți banii vor ajunge la ALIA, singura asociație non-profit care luptă împotriva Accidentului Vascular Cerebral.

Liliana Curea, președintele ALIA: „Suma care va fi strânsă anul acesta, vrem să comandăm paturi pentru secţia de neurologie a Spitalului Floreasca. Banii care s-au strâns anul trecut am cumpărat cu ei echipamente pentru secţiile de recuperare din spitalul Colentina și Bagdasar Arseni”.

Cei care vor să ajute pot dona oricând pe site-ul ALIA. În plus, companiile pot redirecționa până la 20% din impozitul pe profit pentru a susține cauza asociației.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.