Parlamentul Olandei refuză aderarea României și Bulgariei în spațiul Schengen

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

Eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European, a transmis, joi, pentru Agerpres, că parlamentul olandez a adoptat o rezoluție conform căreia Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

''Spre marele meu regret, tocmai am aflat în urmă cu câteva minute că parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru. Partidul meu (Democraţii 66, n.red.) a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare. Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc acest lucru'', a declarat Sophia in'T Veld pentru sursa citată.

Guvernul Olandei, condus de Mark Rutte

În Olanda, după alegerile parlamentare din 15-17 martie 2021 a fost semnat un acord de coaliţie pentru perioada 2021-2025 între Partidul Conservator Liberal (VVD, membru al grupului Renew Europe), Partidul Democraţii 66 (D66, membru al grupului Renew Europe), Apelul Creştin-Democrat (CDA, membru al grupului PPE) şi Uniunea Creştină (membră a grupului PPE). La 10 ianuarie 2022 a fost instalat actualul guvern de coaliţie condus de premierul Mark Rutte (VVD).

Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie nonlegislativă în care cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

Citește și
Guido Reil
Eurodeputatul Guido Reil riscă sancțiuni după ce a comparat România cu Vestul Sălbatic și s-a opus aderării la Schengen
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vot pozitiv pentru România. Parlamentul European a adoptat rezoluția care susține aderarea noastră la Schengen
Vot pozitiv pentru România. Parlamentul European a adoptat rezoluția care susține aderarea noastră la Schengen

Parlamentul European a adoptat, marţi, o rezoluţie nonlegislativă care solicită Consiliului UE adoptarea unei decizii pozitive privind aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

Eurodeputatul Guido Reil riscă sancțiuni după ce a comparat România cu Vestul Sălbatic și s-a opus aderării la Schengen
Eurodeputatul Guido Reil riscă sancțiuni după ce a comparat România cu Vestul Sălbatic și s-a opus aderării la Schengen

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a solicitat, în scris, conform procedurilor, preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, sancţionarea eurodeputatului Guido Reil.

Iohannis, despre aderarea la Schengen: „Dacă vorbim de unitate şi solidaritate în Europa, ea trebuie să existe şi între noi”
Iohannis, despre aderarea la Schengen: „Dacă vorbim de unitate şi solidaritate în Europa, ea trebuie să existe şi între noi”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, dacă vorbim de unitate şi solidaritate în Europa, ea trebuie să existe între toate statele, precizând că toate formatele care aduc ţările împreună, inclusiv Schengen, trebuie finalizate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.