Părinții vor primi zile libere în cazul în care se închid școlile. Legea a fost promulgată

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentul a decis ca părinții să primească zile libere de la serviciu, plătite de stat, în cazul în care se închid școlile, iar legea a fost promulgată sâmbătă.

UPDATE: Potrivit comunicatului oficial, "Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă, 14 martie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ (PL-x 337/02.09.2019)."

 

Deja, peste trei milioane de elevi stau acasă, într-o vacanță forțată, care s-ar putea prelungi până la Paște.

Legea privind plata părinților trebuie să fie promulgată de președinte.

Citește și
Peste un milion de oameni au intrat în țară, în ultimele două săptămâni
Peste un milion de oameni au intrat în țară. Care e situația la frontieră
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Între timp, Ministerul Educaţiei a pornit demersurile, pentru mutarea cursurilor, în mediul online.

După ce s-au închis toate școlile și grădinițele, un bărbat și-a modificat programul de la serviciu și reușește să stea acasă cu cei mici, prin rotație cu soția.

Vox Alex Costin: „Dimineața stau eu cu ea, până la ora 16, și apoi mă înlocuiește ea și plec eu la serviciu”.

Numai că nu toți au această posibilitate. Ca atare, cei mai mulți s-au văzut nevoiți să găsească soluții de scurtă durată. În timp ce unii și-au luat copiii câteva ore la serviciu, alții au apelat la bunici.

Adriana Breban, mama: „A trebuit să-mi aduc copilul la restaurant câteva ore fiindcă bunicii lucrează și nu reușesc să stea cu el, iar străbunica e bolnavă, e răcită”.

Soluția a venit abia astăzi de la parlamentari. Deputații au adoptat o lege care le permite adulților să-și ia liber de la muncă atunci când se închid școlile.

Atenție însă, nu vor putea să-și ia liber de la serviciu ambii părinții, ci doar unul dintre ei va beneficia de această măsură, pe baza unei declarații depuse la angajator. Zilele libere nu vor fi scăzute din concediu, dar vor fi plătite de stat cu 75% din salariu, dar suma nu poate depăși 75% din salariul mediu brut pe țară.

Pe de altă parte, ca să nu rămână în urmă cu materia, unele școli au și găsit o soluție: cursurile online cu elevii.

Andrei Ioniță, elev: „Nu mi-aș fi imaginat că într-un viitor apropiat se va întâmpla asta, dar s-a întâmplat din cauza acestui virus, am ajuns să lucrăm și acasă. Mie mi se pare cumva mai lejer, pentru că ești în spațiul tău personal”.

Ministerul a făcut apel la toți profesorii să contribuie cu resurse educaționale deschise, adică să încarce lecții pe platforma educred.ro. De asemenea, vor exista lecții televizate la postul public, în curând, potrivit oficialilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bilanțul persoanelor confirmate cu coronavirus a ajuns la 95. România se pregătește de scenariul 3
Bilanțul persoanelor confirmate cu coronavirus a ajuns la 95. România se pregătește de scenariul 3

Numărul pacienților confirmați cu coronavirus, în România, a ajuns la 95 până la această oră. Ne mai despart doar câțiva bolnavi de scenariul cu numărul 3, pregatit de autoritați.

Peste un milion de oameni au intrat în țară. Care e situația la frontieră
Peste un milion de oameni au intrat în țară. Care e situația la frontieră

Încă de la finalul lunii ianuarie Poliția de Frontieră monitorizează persoanele care vin din zonele cu coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.