Parcul de Crăciun, inaugurat cu concerte la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vizitatorii sunt încântați

×
Codul embed a fost copiat

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare. Mii de luminiţe au fost aprinse, o dată cu deschiderea Parcului de Crăciun.

Este primul an în care se organizează un astfel de eveniment, iar sute de oameni au fost prezenți la deschidere. Concertele, patinoarul, caruselul și delicatesele tradiționale fac ca atmosfera să fie una de poveste.
Intrarea este gratuită, dar se face doar pe baza certificatului verde.

Parcul Crăciunului, un proiect unic în vestul țării, și-a deschis porțile sâmbătă seară, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Este un concept nou de eveniment, gândit special pentru familiile care își doresc să petreacă timp împreună.

„E super bine organizat, ne place tot ceea ce am găsit aici. Jocul de lumini și chiar acolo în capăt e o zonă cu petrecere unde ne-am simțit super bine adineauri” spune un vizitator.

În căsuţele de lemn de pe aleea comercianţilor, cei mai pofticioși găsesc tot felul de delicatese - de la sărmăluțe și mezeluri din carne de porc, până la pâinea coaptă în cuptor. Însă cele mai căutate sunt dulciurile.

Citește și
Marius Craciun
Interlopul „Stripăru” a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare în Belgia. Filmul unui șantaj de proporții
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Reporter: La ce poftește lumea cel mai mult?
Adelina Șontea, comerciant: „Poftește cel mai mult la cozonaci, la turtă dulce, în principiu la toate.”

Zece hectare ale Muzeului Satului Bănăţean au fost iluminate festiv, iar caruselul, trenuleţul și maşinuţele electrice bucură toți oamenii, de la mic la mare. Însă marea atracție a parcului este un patinoar de 450 de metri pătrați.

Femeie: „E o bucurie. Am stat deja la mașinuțe, asta a fost prima bucurie, acuma la patinoar, după aia continuăm cu ciocolata caldă și să vedem cât timp mai avem, dacă mai rezistă”
Reporter: „Ce îţi place cel mai mult aici?
Copil: „Mașinuțele, chiar tot. Îmi place Crăciunul!"

Și Luca a venit să se distreze cu familia și prietenii și este extrem de încântat. „E fain, luminițele, ceva ce nu am mai văzut până acum. Aș mai vrea să patinez."

Seara s-a încheiat pe ritmuri vesele, cu un concert al Andrei.

În zilele următoare, pe scenă vor urca îndrăgitele cântărețe: Delia, Irina Rimes și Adda. Târgul de Crăciun de la Muzeul Satului Bănățean este organizat de Consilul Județean Timiș, iar pentru a participa, oamenii au nevoie doar de certificatul de vaccinare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Părinții au intrat în febra cumpărăturilor pentru Moș Nicolae. Ce îi sfătuiesc autoritățile
Părinții au intrat în febra cumpărăturilor pentru Moș Nicolae. Ce îi sfătuiesc autoritățile

În târgurile de Crăciun din toată țara și prin magazine, ajutoarele Moșului se pregătesc pentru întâlnirea cu Moș Nicolae.

Interlopul „Stripăru” a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare în Belgia. Filmul unui șantaj de proporții
Interlopul „Stripăru” a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare în Belgia. Filmul unui șantaj de proporții

Interlopul Marius Crăciun, zis Stripăru', a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare, după ce a șantajat un român din orașul belgian Torhout, potrivit publicației belgiene Het Laatste Nieuws.

Melodia de Crăciun care parodiază piese celebre, scoasă de Elton John și Ed Sheeran
Melodia de Crăciun care parodiază piese celebre, scoasă de Elton John și Ed Sheeran

Suntem în luna cadourilor și știm cu toții că nu există sărbători de iarnă fără faimoasele cântece de Crăciun.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.