Ordonanța împotriva Uber, Bolt și Clever intră în vigoare. Sancțiunile sunt foarte dure

×
Codul embed a fost copiat

Românii care folosesc aplicațiile de tip Uber, Clever sau Bolt vor găsi cu greu o mașină disponibilă de joi, 16 mai. Și asta pentru că intră în vigoare controversata ordonanță anti-aplicații.

Ordonanța prevede că șoferii care sunt prinși că transportă persoane fără acte justificative pot fi amendați de la prima abatere.

Ministrul Dezvoltării a promis că va reglementa aceste aplicații, dar până acum nu s-a întâmplat nimic.

Pe 29 martie, anul acesta, taximetriștii au obținut ce au dorit, după ce au blocat de câteva ori mai multe orașe. Ordonanța anti-aplicații prevede că în situația în care un șofer de la aplicațiile Uber, Bolt sau Clever va fi prins transportând pasageri va putea fi sancționat de la prima abatere. Nu de la a doua, așa cum se întâmplă până acum.

Sancțiunile sunt extrem de dure. Șoferii rămân fără plăcuțele de înmatriculare pentru 6 luni și plătesc o amendă de până la 50.000 de lei. Ministrul Dezvoltării a promis, însă, atunci, că până pe 16 mai aplicațiile vor fi reglementate printr-o altă ordonanță, dar până acum nu și-a ținut promisiunea.

Citește și
protest al taximetristilor
Consiliul Concurenţei ar putea investiga transportatorii care au cerut interzicerea UBER
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-un răspuns oficial, Ministerul Dezvoltării se justifică spunând că e vorba de „un domeniu complex, care necesită stabilirea unor soluții juridice nediscriminatorii". Promite însă că va există un act al ministerului Transporturilor, care, între timp, a devenit inițiatorul proiectului. Ar mai urma, însă, și consultări publice.

”Având în vedere complexitatea domeniului și necesitatea stabilirii unor soluții juridice care să asigure un regim nediscriminatoriu pe piață, actul normativ va fi postat pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor (inițiatorul acestui act normativ) și supus consultării publice, potrivit legii, imediat după finalizare”.

Altfel spus, nu știm când va fi adoptată noua ordonanță. Miercuri, la ministerul Transporturilor, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții aplicațiilor, care nu au obținut un nou termen.

Anca Gherle, reprezentant Clever: "Cu cât se prelungește situația și nu vom avea o ordonanță, șoferii vor fi descurajați și pasagerii nu vor găsi mașini. Nici acum nu găsim, darămite când vor fi abuzuri."

Reprezentanții aplicațiilor de ”ride sharing” spun că până acum au reușit să închirieze mașini pentru șoferii sancționați. În plus, i-au reprezentant în instanță cu avocați. Asta pentru că au fost cazuri izolate. Când însă numărul acestor sancțiuni va crește, este puțin probabil să-i mai poată ajuta, așa că șoferii din aplicații ar putea fi pe cont propriu.

Asta înseamnă că aplicațiile vor fi inutile fără șoferii parteneri. Reprezentanții lor se tem că taximetriștii vor organiza adevărate ambuscade pentru a-i prinde pe șoferii de Uber, Bolt sau Clever pe care ii vor comanda chiar ei, ca să-i descurajeze pe alții să folosească aplicațiile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șoferii Uber, Bolt și Clever ar putea să dispară de pe trasee de joi
Șoferii Uber, Bolt și Clever ar putea să dispară de pe trasee de joi

Aplicaţiile pentru maşini în regim de taxi, Uber, Bolt şi Clever, anunţă că ar putea să nu mai aibă şoferi pe traseu din data de 16 mai.

Consiliul Concurenţei ar putea investiga transportatorii care au cerut interzicerea UBER
Consiliul Concurenţei ar putea investiga transportatorii care au cerut interzicerea UBER

Şeful Consiliului Concurenţei a declarat că instituţia are în derulare o investigaţie privind o posibilă încălcare a Legii concurenţei de COTAR şi membrii acesteia

Lovitură pentru Uber. Decizia surpriză anunțată de companie
Lovitură pentru Uber. Decizia surpriză anunțată de companie

Uber Technologies, cea mai mare companie de ride-hailing din lume, și-a revizuit în scădere oferta publică inițială, aceasta fiind cu până la o treime mai mică decât așteptările inițiale.

UBER a fost interzis în Cluj. Reacția companiei: ”Aplicația poate continua să funcționeze”
UBER a fost interzis în Cluj. Reacția companiei: ”Aplicația poate continua să funcționeze”

Uber este interzis în Cluj, începând de vineri, 26 aprilie. Decizia a fost luată de Curtea de Apel, care a dat dreptate taximetriştilor.

Reacția taximetriștilor după ce au observat că un coleg n-a venit la protest. ”Fomistule!”
Reacția taximetriștilor după ce au observat că un coleg n-a venit la protest. ”Fomistule!”

Un nou protest al taximetriştilor, deranjaţi de existenţa aplicaţiilor de transport de tip Uber sau Clever, s-a lăsat cu scandal în Piaţa Victoriei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.