Orașul din România în care se redeschid creșele și grădinițele de stat

×
Codul embed a fost copiat

Deschiderea creșelor și grădinițelor de stat este așteptată de toți părinții care nu se pot baza pe bunici sau bone în aceste vremuri delicate.

Primele vești bune le primesc cei din Cluj-Napoca, unde începând de joi, se redeschid creșele de stat. Și cum cei mici trebuie să fie în siguranță, numărul de locuri a fost redus aproape la jumătate.

Director: ”Părinții vor ajunge cu copiii, aici, la ușă. Aici, vor fi termometrizati, preluați copiii de către un cadru medical care va face toată manopera în ceea ce privește termometrizarea și evaluarea stării de sănătate în prima fază la intrare.”

De joi, copiii vor fi împărțiți în grupe și li se vor asigura măsuri speciale de distanțare, respectând un spatiu de siguranță de minim 4,5 metri pătrați pentru fiecare copil.

Director: ”Este personalul care se va ocupa fiecare de câte un grup de 2 copilași pe o măsuță. Vor intra undeva la 10 copilași per grupă. Ne desfășurăm activitățile conform normelor stabiliate de ordin.”

Citește și
Parlament
Guvernul PNL a găsit o metodă să păcălească PSD în Parlament, la votul stării de alertă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

S-au făcut circuite speciale și, pentru a respecta toate măsurile, numărul de locuri s-a înjumătățit. Asta chiar dacă cererea părinților este în creștere.

Mihaela Duma, director Centrul Bugetar de Administrație Creșe Cluj-Napoca: Disponibile, începând cu data de mâine (n.r. joi), pentru respectarea distanțării de 4,5 metri, am evaluat 721 de copii, din care, până la ora actuală, avem solicitări de revenire a copiilor în unități a 450-460 de copii.”

Autoritățile îi asigură pe părinți că cei mici vor fi în siguranță.

Emil Boc, primar Cluj-Napoca: Am făcut deja pașii necesari: igienizare, dezinsecție, dezinfectie, partea care ține de asigurarea circuitelor pentru alimente, controlul calității apei, stabilirea distanței de minim 2 metri între pătuțurile pentru copii.”

Creșele și grădinițele se deschid începând de săptămână viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură după ce nu va mai fi stare de alertă
PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură după ce nu va mai fi stare de alertă

Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, faptul că parlamentarii social-democrați au început să strângă semnături pentru depunerea unei moțiuni de cenzură.

Guvernul PNL a găsit o metodă să păcălească PSD în Parlament, la votul stării de alertă
Guvernul PNL a găsit o metodă să păcălească PSD în Parlament, la votul stării de alertă

Guvernul condus de Ludovic Orban încearcă să îi ”păcălească” pe social-democrații din Parlament și să evite votul asupra hotărârii privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă în România. 

Când au loc primele slujbe în interiorul bisericilor. Numărul enoriaşilor va fi limitat
Când au loc primele slujbe în interiorul bisericilor. Numărul enoriaşilor va fi limitat

Credincioșii vor putea asista de duminică la slujbele organizate în interiorul bisericilor. Este ultima decizie a Guvernului, care a ridicat marți şi alte restricţii, dar a cerut prelungirea stării de alertă cu încă o lună.

Guvernul a decis prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, din 17 iunie
Guvernul a decis prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, din 17 iunie

Starea de alertă se prelungește cu o lună de zile. Decizia a fost luată într-o ședință a CNSU și aprobată în ședința de Guvern.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.