Primarul Pandele organizează referendum pentru interzicerea păcănelelor în Voluntari

pacanele
Pro TV

Locuitorii orașului Voluntari sunt chemați să participe la un referendum prin care trebuie să se declare dacă sunt de acord cu interzicerea jocurilor de noroc, cu ocazia alegerilor europarlamentare și a referendumului pentru justiție.

Consiliul Local Voluntari a decis, în ședința de vineri, organizarea unui referendum local, pe lângă cel privind legile justiției, propus de președintele Klaus Iohannis și pe lângă votul pentru alegerile parlamentare, din data de 26 mai.

Astfel, la propunerea primarului orașului Voluntari, Florentin Costel Pandele, cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin Da sau Nu la următoarea întrebare: "Sunteți de acord cu interzicerea jocurilor de noroc pe raza administrativ-teritorială a orașului Voluntari?".

În expunerea de motive, semnată de primarul Pandele, acesta arată că "România a ajuns o țară sufocată de păcănele" și că este nevoie de combaterea dependenței de jocurile de noroc, numită și ludomanie.

Citește și
pacanele
Un bărbat a distrus un aparat de „păcănele”, supărat că și-a pierdut banii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Florentin Costel Pandele consideră că "ludomania este o afecțiune care duce la destrămarea familiei și că un prim pas pentru vindecarea dependenței de jocurile de noroc constă în îndepărtarea dependentului de mediul de joc".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Român din Spania, necăjit că pierduse la păcănele. A băut şi a furat un TIR cu televizoare
Român din Spania, necăjit că pierduse la păcănele. A băut şi a furat un TIR cu televizoare

Incident uluitor în Franţa, unde un român a furat un camion cu televizoare şi a condus beat peste 600 de kilometri.

Un bărbat a distrus un aparat de „păcănele”, supărat că și-a pierdut banii
Un bărbat a distrus un aparat de „păcănele”, supărat că și-a pierdut banii

Un bărbat din Vâlcea a distrus un aparat dintr-o sală de jocuri după ce a pierdut o sumă foarte mare de bani.

Un clujean supărat pe păcănele a făcut dezastru cu ciocanul într-o sală de jocuri
Un clujean supărat pe păcănele a făcut dezastru cu ciocanul într-o sală de jocuri

Polițiștii clujeni au reținut pentru 24 de ore un bărbat acuzat de comiterea infracțiunilor de distrugere în formă continuată și tulburare a ordinii și liniștii publice.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă