Opt turişti s-au rătăcit în Masivul Bucegi sâmbătă noapte. Au fost salvați după aproape zece ore | FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Opt turişti care s-au rătăcit în Masivul Bucegi au fost recuperaţi de salvamontişti şi jandarmi după o intervenţie de aproape zece ore. Ei au reuşit să facă un foc pentru a se încălzi, în condiţiile în care temperatura scăzuse, scrie News.ro.

Jandarmeria Braşov a primit, sâmbătă seară, un apel la 112 din partea unui grup de 8 persoane, care au semnalat faptul că sunt blocate în Masivul Bucegi, pe Valea Velicanului, şi nu mai pot continua deplasarea.

„Turiştii, patru femei şi patru bărbaţi, au precizat că nu au probleme medicale, dar că sunt epuizaţi fizic şi nu mai au rezerve de apă şi hrană. În cel mai scurt timp au fost constituite două echipe de căutare, una aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov şi una aparţinând Salvamont Râşnov, care au început deplasarea spre zona indicată. În jurul orelor 03:30, echipajele au ajuns la turiştii care au solicitat ajutorul. Aceştia reuşiseră să facă un foc, pentru a se încălzi, întrucât afară era foarte frig”, a transmis, duminică, Jandarmeria Română.

Alături de jandarmi şi salvamontişti, turiştii au început coborârea în siguranţă.

Citește și
salvamont fagaras
Cadavrul unui turist mort în Făgăraș nu poate fi preluat de elicopterul SMURD din cauza legii. Va fi cărat de salvamontiști
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Acţiunea s-a încheiat cu succes, duminică dimineaţă.

„Misiunea a fost una dificilă având în vedere că s-a desfăşurat pe timp de noapte, într-o zonă greu accesibilă şi pe un traseu nemarcat, dar cel mai important lucru este că turiştii au ajuns la baza muntelui în siguranţă. Ca de fiecare dată, facem apel la turişti, să facă alegerile corecte în ceea ce priveşte traseul pe care pleacă la drum, să meargă doar pe traseele marcate şi cu echipament adecvat”, au arătat reprezentanţii Jandarmeriei.
 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Salvamontiștii din Bihor au fost solicitați în interval de două ore la două accidente. Ce s-a întâmplat
Salvamontiștii din Bihor au fost solicitați în interval de două ore la două accidente. Ce s-a întâmplat

Salvamont Bihor anunţă sâmbătă că a fost solicitat în interval de două ore să intervină la două accidente, la Stâna de Vale şi în Defileul Crişului Repede.

Cadavrul unui turist mort în Făgăraș nu poate fi preluat de elicopterul SMURD din cauza legii. Va fi cărat de salvamontiști
Cadavrul unui turist mort în Făgăraș nu poate fi preluat de elicopterul SMURD din cauza legii. Va fi cărat de salvamontiști

Un turist din Polonia a murit, vineri, în timpul unei drumeţii în Masivul Făgăraş. Echipaje ale Salvamont şi un elicopter SMURD au intervenit, însă bărbatul, care a făcut un stop cardiac, nu a putut fi salvat.

Noile tehnologii folosite de voluntarii Salvamont România în misiunile de salvare. Detalii la iLikeIT
Noile tehnologii folosite de voluntarii Salvamont România în misiunile de salvare. Detalii la iLikeIT

Aproape 5.000 de oameni au fost salvați de către voluntarii Salvamont România în primele șase luni ale acestui an.

Copil mușcat de viperă, pe masivul Godeanu. A fost alertat elicopterul SMURD
Copil mușcat de viperă, pe masivul Godeanu. A fost alertat elicopterul SMURD

Un copil a fost mușcat duminică de viperă, pe masivul Godeanu, a anunțat Salvamont România. Pentru salvarea copilului a fost alertat un elicopter SMURD.  

Un tânăr a fost mușcat de mână de o viperă în timp ce culegea afine. Cum a fost salvat
Un tânăr a fost mușcat de mână de o viperă în timp ce culegea afine. Cum a fost salvat

Un tânăr de 32 de ani din județul Mureș a fost mușcat de o viperă în timp ce se afla în munții Călimani. Norocul lui a fost că era însoțit și de alte persoane, care au sunat imediat la 112, iar cei de la Salvamont au intervenit rapid.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.