”Misiune Imposibilă” în Bușteni. Salvamontiștii, chemați să salveze un turist de 130 de kilograme

×
Codul embed a fost copiat

Intervenție la limită a salvamontiștilor în Bucegi, după ce un bărbat de 130 de kilograme i-a anunțat că îi este imposibil să mai coboare de pe munte. Omul se aventurase pe un traseu dificil, împreună cu tatăl său, care la rândul lui era în impas.  

Nu erau echipați corespunzător. Salvatorii au avut nevoie de mai bine de 12 ore ca să îi recupereze. Turistul de 34 de ani nu a putut fi coborât cu elicopterul pentru că este prea greu.

Cei doi turişti, tată şi fiu, de 53, respectiv 34 de ani, au urcat sâmbătă cu telecabina pe platoul Bucegilor. La întoarcere, au decis să coboare la pas pe Jepii Mici, un traseu dificil, ce trebuie abordat cu echipament corespunzător. Echipament pe care bărbaţii nu îl aveau.

Citește și: VIDEO Liderii G7, glume la adresa lui Vladimir Putin. „Trebuie să ne arătăm pectoralii”

La un moment dat au căzut și s-au accidentat uşor. Alţi turişti i-au îndemnat să se întoarcă la cabana Caraiman. Cei doi s-au încăpățânat însă să îşi continue coborârea.

Citește și
Turist de 72 de ani, salvat cu elicopterul din Munții Retezat. Își rupsese un picior
Turist de 72 de ani, salvat cu elicopterul din Munții Retezat. Își rupsese un picior
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă, în cele din urmă, au ajuns la capătul puterilor şi au sunat la Salvamont după ajutor.

Laurențiu Paraschiv, Salvamont Bușteni: ”Au clacat pe la jumătatea văii, nu au mai putut să meargă, făcând crampe musculare foarte puternice, blocându-se mușchii efectiv. A plecat o echipă de 8 salvatori, ambele persoane au fost hidratate, li s-a dat magneziu, ceva vitamine, ciocolată, ca să poată să reziste”.

Ulterior, încă 7 persoane au pornit în urma salvatorilor care au decis să cheme în ajutor un elicopter, însă bărbatul de 34 de ani era prea greu pentru a fi urcat la bord cu troliul. Din acelaşi motiv, nu a putut fi cărat nici cu targa.

A ajuns cu bine după 12 ore de coborât, în care a făcut și pauze de somn

Aşa că singura varianta a fost să coboare pe propriile picioare, asistat. A ajuns cu bine în Buşteni după 12 ore.

Laurențiu Paraschiv, Salvamont Bușteni: ”Cu băiatul a fost mult mai greu, trebuind pe traseu să facă multe popasuri și de somn ca să își revină. Având această greutate foarte mare, nu se încadra nici să îl cărăm pe băiat cu niciun fel de targă. Elicopterul, la fel, au încercat să găsească o soluție, dar se depășea greutatea și pentru salvator și pentru persoană".

Traseul Jepii Mici, pe care s-au aventurat cei doi, este unul dificil, cu zone abrupte și locuri în care trebuie să te ajuți de lanțuri ca să poți înainta.

Este recomandat să fie parcurs cu prudență de cei experimentați și cu o condiție fizică bună. Drumeţia poate să dureze în jur de patru - cinci ore.

Citește și: Tornadă uriașă în Marea Neagră. A distrus o terasă din stațiunea Soci VIDEO

Mihai Staicu, Asociația Ghizilor Montani din România: ”Traseul pleacă lin, urmează o porțiune de serpentine înclinate, cu pasaje în care trebuie să descațeri. Traseul, în proporție de 50%, e un traseu care te solicită. Nu poți să te aventurezi pe un traseu de genul acesta fără încălțăminte adecvată, pregătit pentru anumite situații și, de ce nu, și o condiție fizică bună ar ajuta".

Un bărbat a murit în Munții Rodnei după ce a făcut infarct

Tot în acest weekend, salvamontiştii din Buşteni au preluat de pe munte alţi trei turişti, doi cu elicopterul.

Ajunși într-un punct din care nu își mai mai pot continua traseul, turiștii cer ajutorul salvamontistilor.

Numai în ultimele 24 de ore salvatorii din întreaga țară au fost chemați să intervină în 44 de cazuri, cele mai multe în Sinaia. În urma acțiunilor, au fost salvate de pe munte 55 de persoane.

Din păcate pentru un bărbat de 50 de ani care a ajuns în Munţii Rodnei, drumeţia s-a încheiat tragic. Omul a făcut infarct pe munte. Trupul fără viaţă a fost coborât cu elicopterul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O alpinistă a căzut sute de metri printre stânci, în Munții Bucegi. Fata a fost salvată cu elicopterul SMURD
O alpinistă a căzut sute de metri printre stânci, în Munții Bucegi. Fata a fost salvată cu elicopterul SMURD

Zilele aglomerate de la munte produc și probleme. Mulți turiști se avântă în afara pârtiilor, sau nu sunt atenți atunci când schiază, așa că se aleg cu răni serioase.

Turist de 72 de ani, salvat cu elicopterul din Munții Retezat. Își rupsese un picior
Turist de 72 de ani, salvat cu elicopterul din Munții Retezat. Își rupsese un picior

Un turist de 72 de ani, din București, a fost salvat ieri din munții Retezat cu un elicopter SMURD, după ce și-a fracturat un picior.

Salvatorii montani, exercițiu de căutare și salvare după avalanșă, în zona Vârfului Ciucaș
Salvatorii montani, exercițiu de căutare și salvare după avalanșă, în zona Vârfului Ciucaș

Turiștii care merg în aceste zile pe munte trebuie să fie extrem de precauți. Specialiștii au emis o alertă de avalanșă pentru Munții Bucegi și Făgăraș.

Sunt alerte de avalanșă în munții Bucegi și Făgăraș. Salvamontiștii au făcut un exercițiu, în zorii zilei

Cu un număr alarmant de mare de accidente montane, salvamontiștii se împart cu greu între intervenții
Cu un număr alarmant de mare de accidente montane, salvamontiștii se împart cu greu între intervenții

În ultimul an au fost cu 30% mai multe. Mai bine de jumătate dintre salvatori sunt voluntari și se învoiesc de la serviciu ca să îi ajute pe cei aflați în dificultate pe munte.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.