Ofensiva rusă se întețește în estul Ucrainei. „Așa înțelege Putin să-și elibereze o națiune soră”

×
Codul embed a fost copiat

Ofensiva rusă se întețește în estul Ucrainei, dar, potrivit occidentalilor, Moscova are mari probleme cu recrutarea de forțe proaspete, pentru cucerirea completă a Donbasului.

În așteptarea intensificării atacurilor, autoritățile de la Kiev i-au îndemnat pe civilii din Harkov, Luhansk și Donnețk să plece cât mai repede în zone sigure. În paralel, serviciile de informații germane au interceptat discuții dintre soldaţii ruşi, care confirmă că împuşcarea civililor face parte din strategia lor de război. De exemplu, un soldat îi povesteşte altuia cum el şi camarazii lui au ucis o persoană aflată pe bicicletă. Într-o altă conversaţie, un bărbat afirmă că „civilii sunt interogaţi, apoi împuşcaţi".

În timp ce în Bucha, Borodianka ori Irpin se strâng morții cu sutele, în Estul Ucrainei se dau lupte înverșunate.

Dmitriy Maslak, corespondent CGTN: Coordonatele pentru tragere au fost confirmate. Echipajul mortierului e gata să deschidă focul asupra țintei stabilite.

Și artileria ucraineană ripostează, așa cum arată filmarea unei televiziuni chineze care participă alături de ruși la operațiuni. Separatiștii sunt nevoiți să se adăpostească, la rândul lor.

Citește și
Orban a vorbit cu Putin și i-a cerut încetarea focului în Ucraina. Liderul rus a fost de acord cu discuții de pace în Ungaria
Ungaria a permis aterizarea unui avion rusesc pentru livrarea de combustibil nuclear
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De partea cealaltă a frontului, Sieverodonețk este unul dintre orașele aflate pe direcția de atac a rușilor. Localitatea din Luhansk, puternic fortificată, e bombardată constant încă de la începutul războiului.

Localnicii care n-au apucat să fugă își duc zilele prin beciuri.

Valentina Oleksandrovna: Nu avem apă, electricitate, gaze, căldură. Voi cum credeți că e? E foarte rău, mulțumim însă pentru pâine. Vedeți ce murdară sunt?

Din zonele estice controlate de separatiștii pro-ruși este așteptată următoarea ofensivă majoră a invadatorilor. Atât Kievul cât și experții occidentali consideră că obiectivul rușilor va fi să încercuiască trupele ucrainene din Donbas, să le blocheze retragerea și să le decimeze.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului: Ucrainenii luptă eroic pentru țara lor și, până acum, l-au împiedicat pe Putin să-și atingă obiectivele. Categoric, Ucraina poate căștiga războiul.

În așteptarea ofensivei rusești, militarii ucraineni au început să-i evacueze pe bătrâni și pe copiii din Sieverodonețk.

O masă de bucătărie, câteva scaune, o jachetă sunt cam singurele obiecte intacte ce amintesc de familiile care trăiau într-un bloc din Borodianka. Cărămidă cu cărămidă, a început răscolirea ruinelor în căutarea victimelor.

Christiane Amanpour:Așa înțelege Putin să-și elibereze o națiune soră. Pare motivat de o ură viscerală, o furie colosală împotrivă aspirațiilor Ucrainei către democrație, împotriva rezistenței și a refuzului de a accepta controlul Rusiei.

Localnic:Am stat în pivniță 35 de zile. Copiilor le era frig, îi țineam în brațe tot timpul. Am dormit de parcă eram toți un trup, ne încălzeam unii pe alții. Le-am arătat cum să se arunce la pământ, cum să fugă. Arată-mi cum te-am învățat, tine-ți mâinile pe urechi! Așa, Zenia. Bubuitul era asurzitor.

Localnice: Suntem surori, dar nu ne-am văzut 42 de zile. Am stat în adăposturi diferite. N-am putut lua deloc legătură cu ea.

Civili executați cu sânge rece

Pe străzile din Bucha, ucrainenii aliniază sacii cu trupurile sutelor de civili executați cu sânge rece de ruși. Americanii au confirmat și ei că responsabilă de masacrul din Bucha e o unitate alcătuită din etnici minoritari din Federația Rusă. Mulți dintre ei au luptat și în Siria.

Și totuși, responsabilii ruși se încăpățânează să nege evidențele.

Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe:Acuz presa occidentală, și mai ales pe jurnaliștii americani, nu doar că răspândesc falsuri și dezinformări, dar și de complicitate la crimele din Bucha. Este limpede că acest scenariu a fost fabricat pentru a justifica un nou pachet de sancțiuni.

Însă totul o contrazice pe Maria Zaharova. O autostradă din zona Kievului pare o scenă surprinsă la porțile iadului. Morții încă zac pe lângă mașinile în care i-au nimerit atacurile rușilor.

Oleksandr Radzikhovsky: Aici a fost practic un poligon de tragere. Atacau toate mașinile care se apropiau.

Radzi-Kovsky face parte dintr-o unitate de piloți de drone care au filmat numeroase scene zguduitoare. Pe 7 martie, pe când rușii controlau pe deplin zona, mai multe mașini s-au întors brusc când s-a tras din tanc asupra lor. Însă șoferul acesteia n-a apucat să se salveze.

Oleksandr Radzikhovsky:A ridicat mâinile deasupra capului și, în acel moment, a fost împușcat.

Au fost uciși atât Maksim, cât și soția lui, Ksenia. Imediat după, rușii i-au târât din mașină pe băiețelul lor de 6 ani și pe încă un prieten de familie, ulterior eliberați.

Oleksandr Radzikhovsky:Înainte de război eram niște civili care lansam drone ca să facem filmări de pus pe YouTube. Acum suntem o parte vitală a rezistenței.

Cu ajutorul dronelor, Oleksander și colegii lui localizează tancurile rusești și îi ghidează pe soldați.

Oleksandr Radzikhovsky: Ne-au botezat “Ochii”, pentru că putem vedea țintele inamice, le raportăm și apoi artileria știe unde să țintească.

Rușii au săpat tranșee lângă Cernobîl

Pe de altă parte, imagini filmate inițial cu dronele de armata ucraineană arată gropi şi tranşee săpate de ruși în apropierea sarcofagului de la Cernobîl.

Leonid, localnic: Aici nu a fost o armată, ci niște vandali care au jefuit tot ce se putea.

Cernobîl a căzut în mâinile trupelor ruse în prima săptămână a războiului din Ucraina. Joia trecută, au început retragerea, iar centrala este acum din nou sub controlul ucrainenilor. Aceștia au descoperit nu doar tranșee, ci și urme de tancuri şi pământ răvăşit în Pădurea Roșie, cea mai poluată parte din întreaga zonă de excludere de la Cernobîl. Nici angajații centralei nu au voie în Pădurea Roşie, care s-a ales cu acest nume după ce pinii de pe zeci de kilometri pătraţi au devenit roşii în urma absorbirii radiaţiilor provocate de explozia din 1986. Numeroși soldați ruși sunt acum spitalizați în stare gravă cu simptome de contaminare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 43. Peskov recunoaşte că Rusia a suferit pierderi ”semnificative”
Război în Ucraina, ziua 43. Peskov recunoaşte că Rusia a suferit pierderi ”semnificative”

Apar tot mai multe informații că noi unități ale armatei ruse au început să apară pe frontul de est, înaintea unei mari ofensive în Donbas

Ungaria a permis aterizarea unui avion rusesc pentru livrarea de combustibil nuclear
Ungaria a permis aterizarea unui avion rusesc pentru livrarea de combustibil nuclear

Ministerul de externe de la Budapesta a anunţat joi că Ungaria a permis aterizarea unui avion din Rusia care livra combustibil nuclear - sursă de energie exceptată de la regimul sancţiunilor, transmite AFP.

Kievul acuză Ungaria că
Kievul acuză Ungaria că "îl ajută pe Putin" în războiul împotriva Ucrainei

Kievul a acuzat joi Ungaria că "îl ajută pe Putin" în războiul împotriva Ucrainei, la o zi după ce premierul ungar Viktor Orban s-a declarat dispus să plătească în ruble pentru gazul rusesc, spre deosebire de celelalte ţări din UE, relatează AFP.

O întâlnire a miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO are loc joi. UE trebuie să decidă noile sancțiuni pentru Rusia
O întâlnire a miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO are loc joi. UE trebuie să decidă noile sancțiuni pentru Rusia

Joi început, la Bruxelles, o reuniune de urgenţă a G7, la care participă şi secretarul general al NATO, dar şi ministrul de Externe al Ucrainei.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.