Oana Mizil, la spital după ce ar fi fost agresată de Vanghelie. Pe numele fostului primar a fost emis ordin de restricție

×
Codul embed a fost copiat

Oana Mizil, fost deputat PSD, îl acuză pe iubitul ei, Marian Vanghelie, că a agresat-o fizic.

Femeia a fost internată sâmbătă noaptea la Spitalul Elias din Capitală și între timp a obţinut de la Poliţie un ordin de restricţie împotriva fostului primar al Sectorului 5, valabil pentru 5 zile.

Polițiștii din Snagov au transmis că pe 24 iulie în jurul orei 02:00, au fost sesizați prin apel 112, “de către un spital din București, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgențe a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său”.

Polițiștii precizează că s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar în urma activităților specifice desfășurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

“De asemenea, polițiștii Stațiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică și rezultând existența riscului iminent, au emis Ordin de Protecție Provizoriu, împotriva concubinul persoanei vătămate”, se precizează în comunicatul poliției.

Citește și
Marian Vanghelie
De ce a fost condamnat Marian Vanghelie la 11 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea judecătorului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reacția lui Vanghelie

 

Contactat telefonic, Vanghelie a declarat pentru Știrile Pro TV că nu a fost nicidecum o agresiune fizică și că în noaptea de vineri spre sâmbătă s-au certat, iar Oanei Mizil i s-a făcut rău de la tensiune.

 

Din acest motiv au chemat ambulanța la casa din Snagov și apoi ar fi ajuns la spital, unde ar fi povestit că a fost vorba de o ceartă. Așa s-a ajuns și la acel ordin de restricție pe care Vanghelie l-a primit pentru 5 zile.

Un lucru este cert, spune Vanghelie, el nu și-a lovit soția, ci a fost doar o ceartă.

Contactată telefonic și ea, Oana Mizil nu a vrut să facă niciun comentariu.

Polițiștii vor face audieri în acest caz, și atât el cât și Oana Mizil vor da declarații.

 

Oana Mizil şi Marian Vanghelie formează un cuplu de mai multă vreme, cei doi având o fetiţă de 6 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vanghelie a pierdut un proces cu Ponta. Ce va face fostul premier cu banii
Vanghelie a pierdut un proces cu Ponta. Ce va face fostul premier cu banii

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au dispus ca fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie să-i plătească lui Victor Ponta despăgubiri de 80.000 de euro, pentru o declaraţie pe care fostul edil a făcut-o la o emisiune TV.

De ce a fost condamnat Marian Vanghelie la 11 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea judecătorului
De ce a fost condamnat Marian Vanghelie la 11 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea judecătorului

Marian Vanghelie "a ignorat totat promisiunile electorale şi a urmărit doar să îşi sporească veniturile în mod ilegal". Aşa îşi motivează judecătorul Tribunalului sentinţa prin fostul primar a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare.

Cariera lui Marian Vanghelie. Cum a ajuns fostul primar de la Sectorul 5 să fie condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare
Cariera lui Marian Vanghelie. Cum a ajuns fostul primar de la Sectorul 5 să fie condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare

La 21 de ani de când a fost ales primar al Sectorului 5, controversatul Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare.

Marian Vanghelie, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție. Sentința nu e definitivă
Marian Vanghelie, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție. Sentința nu e definitivă

Fostul primar din Sectorul 5, Marian Vanghelie, a fost condamnat, joi, de către judecătorii Tribunalului București, la 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru corupție. Decizia magistraților nu este definitivă.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.