Oamenii au rămas izolați după surparea străzii din Cluj-Napoca. Nu pot ajunge la ei nici ambulanțele

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile fac cercetări la Cluj-Napoca, unde o bucată dintr-o stradă s-a surpat. O expertiză va arăta ce lucrări sunt necesare. Între timp, traficul este oprit în zonă și sunt luate în calcul rute alternative.

Revoltați, localnicii spun că au anunțat de acum o săptămână că pe strada lor au apărut fisuri.

Strada Uliului din Cluj Napoca este prăbușită pe o lungime de 20 de metri. Primele crăpături au fost acoperite cu asfalt de muncitori. Însă lucrarea a ținut doar… o zi. Iar situația s-a agravat. Locuitorii privesc neputincioși cum pământul le înghite strada.

Strada este blocată încă pentru că din această porțiune de drum nu a mai rămas nici măcar jumătate, iar oamenii din zonă se tem că dacă va fi nevoie de intervenția ambulanței sau a pompierilor aceștia nu vor mai putea ajunge în zonă.

Strada, a avut probleme și în trecut.

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Delimitată de un deal și de o pădure, zona este închisă. Nu pot intra nici pompierii ori ambulanțele, în cazul unei situații de urgență.

Localnic: „Ne afectează foarte tare pentru că nu ne putem deplasa cu mașina. Pentru cei care au copii este și mai grav dacă ceva se întâmplă, nu știu cum vor putea pleca. Cu copilul în brațe?!”

Localnic: „Doamne ferește că aici avem și conducta de apă de gaz... dacă fuge și aia e mai gravă treaba.”

Singura soluție ar fi un drum forestier care trebuie amenajat.

Localnic: „Cu mașină mică va fi dificil și dacă va ploua și cu mașina mare.”

Iulia Persa, purtător de cuvânt Primăria Cluj-Napoca: „A fost convocat comitetul local pentru situații de urgență unde s-au luat următoarele măsuri: închiderea circulației auto, identificare de rute alternative și urmează să vedem ce ne va spune expertiza astfel încât să vedem ce lucrări sunt necesare în această zonă."

Un echipaj al Poliției Locale supraveghează strada pentru a vedea dacă alunecarea de teren avansează.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Doi copii de cinci ani, agresați sexual la o grădiniță din Sectorul 1. Suspectul este educatorul clasei
Doi copii de cinci ani, agresați sexual la o grădiniță din Sectorul 1. Suspectul este educatorul clasei

Doi copii ar fi fost agresați sexual la o grădiniță din Sectorul 1 al Capitalei, de către un educator. Polițiștii fac cercetări, luni seară, după ce au fost sesizați de directoarea instituției.

Cod roșu de vijelie în Hunedoara. Vântul a luat pe sus acoperișuri. A fost emis mesaj RO-Alert
Cod roșu de vijelie în Hunedoara. Vântul a luat pe sus acoperișuri. A fost emis mesaj RO-Alert

Mai multe acoperişuri au fost luate de vânt şi au căzut pe carosabil sau pe trotuare în urma unei vijelii care s-a produs luni după-amiază în municipiul Deva.

Referendumurile anunțate de Nicușor Dan, odată cu alegerile parlamentare: „cheltuielile se fac deja”
Referendumurile anunțate de Nicușor Dan, odată cu alegerile parlamentare: „cheltuielile se fac deja”

Referendumurile anunțate de Nicușor Dan ar putea avea loc o dată cu alegerile europarlamentare, pentru reducerea costurilor, își dorește Nicușor Dan, care are însă nevoie de acceptul consilierilor generali.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.