O tânără din Sălaj a vrut să-și vândă bebelușul. Cât urma să primească pe el

O tânără din Sălaj a vrut să-și vândă bebelușul. Cât urma să primească pe el
iStock

O tânără din Sălaj, în vârstă de 20 ani, a intenţionat să-şi vândă copilul născut în luna iulie unui bărbat din judeţul Cluj, cazul ajungând în atenţia procurorilor DIICOT, ce au dispus reţinerea celor doi inculpaţi pentru 24 de ore.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii vineri, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), o femeie în vârstă de 20 de ani, din judeţul Sălaj, a dat naştere unui copil la Spitalul Orăşenesc Huedin, ocazie cu care a fost abordată de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din judeţul Cluj, care i-a propus să îi cumpere nou-născutul.

„În acest scop, inculpatul (...) i-a oferit inculpatei (...) suma de 15.000 lei, sumă pe care urma să o achite în două tranşe, respectiv 1.000 euro în momentul întocmirii certificatului de naştere, iar restul sumei de bani urmând să fie achitată în momentul în care copilul împlineşte vârsta de un an. Pentru a da aparenţă de legalitate vânzării-cumpărării minorului nou-născut, având în vedere că inculpata (...) a fost de acord cu propunerea inculpatului (...), cei doi au convenit să declare în fals că inculpatul (...) este tatăl biologic al minorului, acesta să-l recunoască şi pe cale de consecinţă să intre în posesia lui, pe o cale aparent legală, respectiv ca părinte al său”, se arată în comunicatul DIICOT, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, cei doi au mers la Oficiul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oraşului Huedin, judeţul Cluj, unde fiecare a dat o declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul că bărbatul este tatăl biologic al copilului, iar după ce a fost obţinut certificatul de naştere, inculpatul i-a plătit mamei 2.100 de lei.

Cei doi au fost reţinuţi, joi, de către procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, fals în declaraţii şi instigare la fals intelectual, ei urmând a fi prezentaţi Tribunalului Sălaj vineri, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Citește și
Copil de 3 ani și bunicul său, blocați într-o fântână. Cum au fost salvați
Copil de 3 ani și bunicul său, blocați într-o fântână. Cum au fost salvați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, acţiunea procurorilor DIICOT fiind efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj şi Jandarmeriei Române.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie din SUA și-a ucis fiica vitregă. Cum au găsit-o polițiștii pe fată
O femeie din SUA și-a ucis fiica vitregă. Cum au găsit-o polițiștii pe fată

O femeie din Statele Unite a fost arestată pentru că și-a omorât fiica vitregă și i-a aruncat corpul într-un sac de gunoi.

Copil de 3 ani și bunicul său, blocați într-o fântână. Cum au fost salvați
Copil de 3 ani și bunicul său, blocați într-o fântână. Cum au fost salvați

Operațiune de salvare cu final fericit, în județul Dâmbovița! Un copil de 3 ani a fost în pericol de moarte, după ce a căzut în fântâna din curtea casei. Bunicul său, de 59 de ani, a intrat după el pentru a-l salva, dar a rămas şi el blocat acolo.

O femeie din SUA a lăsat trupul copilului său în congelator. Ce sentință a primit
O femeie din SUA a lăsat trupul copilului său în congelator. Ce sentință a primit

O mamă din Statele Unite care și-a lăsat trupul fiului său mort într-un congelator a fost condamnată la 99 de ani de închisoare.

Programul care ar trebui să schimbe învățământul românesc.
Programul care ar trebui să schimbe învățământul românesc. "Să-l rupem pe copil de manual"

Cel mai important proiect de formare pentru profesorii din sistemul de învăţământ românesc a început luni. Trei mii de dascăli din toată țara urmează cursurile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.