O nouă autostradă în România. Va avea 319 km și va fi finanțată cu 600 de milioane de euro de Banca Europeană de Investiţii

autostrada
youtube.com

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind contractul de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii pentru construirea Autostrăzii A7 - Moldova, actul normativ urmând să fie înaintat Parlamentului.

"O decizie importantă este referitoare la aprobarea proiectului de lege privind contractul de finanţare a Autostrăzii A7, cofinanţarea aferentă Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă dintre România şi Banca Europeană de Investiţii. Este vorba de Autostrada Moldovei şi implică o finanţare de 600 milioane de euro de la BEI", a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Contractul de finanţare a fost semnat la Bucureşti la 12 iunie 2023 şi la Luxemburg la 14 iunie 2023.

Potrivit expunerii de motive, obiectivul principal al proiectului este reprezentat de construcţia unei autostrăzi cu o lungime de 319 km, profil 2x2 benzi de circulaţie, între Ploieşti şi Paşcani. Pentru facilitarea implementării, proiectul a fost divizat în patru secţiuni: Ploieşti - Buzău, cu o lungime de 63,25 km; Buzău - Focşani, 82,44 km; Focşani - Bacău, 95,9 km; Bacău - Paşcani, 77,39 km.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.