O minoră din Botoșani a fost agresată sexual de tată şi de trei fraţi. Suspecţii au fost arestaţi preventiv

minora

Un bărbat din judeţul Botoşani şi cei trei fii ai săi au fost arestaţi preventiv, duminică, fiind cercetaţi pentru că şi-ar fi agresat sexual fiica, respectiv sora, o minoră în vârstă de 15 ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, bărbatul de 41 de ani şi fii săi de 20, 19 şi 17 ani, toţi din comuna Unţeni, sunt cercetaţi pentru agresiune sexuala şi viol, scrie Agerpre. 

"Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2019-2021, bărbatul de 41 de ani ar fi atins-o în mod frecvent, în zonele intime, pe fiica sa, minoră, împotriva voinţei acesteia. Totodată, în aceeaşi perioadă, cei trei tineri, fraţi cu victima, prin constrângere şi violenţă, ar fi întreţinut în mod frecvent raporturi sexuale cu minora", a precizat Nenişcu.

Cei patru au fost reţinuţi în cursul zilei de sâmbătă, iar instanţa a admis, duminică, propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani de arestare preventivă a acestora

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă