O fetiţă în vârstă de 5 ani a rămas cu mâna prinsă în tubul de absorţie al unei piscine, la un hotel din Mamaia

×
Codul embed a fost copiat

Incident grav la piscina unui hotel din Mamaia.

 

O fetiță de cinci ani, aflată în vacanță cu părinții, și-a prins mâna într-o gură de evacuare a apei. Părinții copilei erau și ei în piscină, susțin anchetatorii. Au intrat în panică și intervenția salvatorilor a fost extrem de dificilă. Fetița a ajuns, în cele din urmă, la spital.

Incidentul s-a petrecut miercuri seară în piscina exterioară a unui hotel de patru stele din stațiunea Mamaia.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Copila de cinci ani se afla împreună cu părinții în piscina pentru adulți, susțin anchetatorii.

Deși era supravegheată de cei doi adulți, fata a reușit să bage mâna în scurgere, iar brațul a rămas blocat într-un cot de plastic cu un unghi de 90 de grade.

Deși s-au chinuit să-i tragă mâna copilei părinții nu au reușit și atunci au cerut ajutorul autorităților.

În timp ce un echipaj de la pompieri a ajuns la fața locului, turiștii au început să evacueze apa din piscină cu gălețile.

Nu se putea folosi sistemul automat de evacuare apei pentru că astfel era aspirată și mai tare mâna copilei.

Până la urma, pompierii și părinții au reușit să scoată mâna copilei, dar cu tot cu o bucată de plastic.

Aceasta a fost îndepărtată de medici la spital, iar copila are răni minore.

În acest moment polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Până la această oră, reprezentanții hotelului nu au oferit un punct de vedere.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.