O fetiță de un an a fost găsită înecată cu capul într-o găleată cu apă. A fost transportată de urgență la spital

copil

O fetiţă în vârstă de un an şi o lună a fost preluată în stare gravă, vineri noaptea, de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, după ce a fost găsită de familie cu capul într-o găleată cu apă.

Ambulanţa a fost solicitată la Zorleni pentru o fetiţă în vârstă de un an şi o lună, găsită de familie înecată, cu capul într-o găleată cu apă. Familia a primit indicaţii de resuscitare prin telefon, iar la caz a fost trimisă o ambulanţă C2 din Bârlad, care a ajuns în câteva minute. Medicul de pe ambulanţă a găsit copilul în stare foarte gravă, în comă profundă, instabil hemodinamic şi respirator. După stabilizare, copilul a fost transportat în regim de urgenţă la Spitalul Bârlad. A fost trimisă de la Vaslui o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă pentru transferul copilului la Spitalul de copii Sf.Maria din Iaşi", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Poliţiştii au fost sesizaţi în acest caz, urmând să fie demarate cercetări pentru stabilirea circumstanţelor producerii incidentului, potrivit agerpres.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fetiță s-a întors de la școală cu părul tuns de o profesoară. Tatăl cere despăgubiri de 1 milion de dolari
O fetiță s-a întors de la școală cu părul tuns de o profesoară. Tatăl cere despăgubiri de 1 milion de dolari

O școală din Michigan a fost dată în judecată de tatăl unei eleve și i se cer daune de un milion de dolari după ce o profesoară a tuns copila fără acordul părinților.

Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Ce s-a descoperit la autopsie
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Ce s-a descoperit la autopsie

Au fost făcute primele arestări în cazul fetiței de nici 2 ani care a murit la Spitalul de Pediatrie din Iași, în urmă cu aproape o săptămâna, după chinuri groaznice. Mama și iubitul femeii sunt acuzați, printre altele, de crimă.

A primit o șansă la viață datorită celui mai scump medicament din lume. Costă 1,8 milioane de lire sterline
A primit o șansă la viață datorită celui mai scump medicament din lume. Costă 1,8 milioane de lire sterline

Cei mai mulți copii diagnosticați cu atrofie musculară a coloanei vertebrale au șanse la viață doar câțiva ani, dar micuțul Marley Powell chiar ar putea avea una normală.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.