O fetiță de opt ani a fost mușcată de un lup, la Grădina Zoologică din Sibiu. În ce stare se află

lup
Foto cu caracter ilustrativ / Shutterstock

Un echipaj SMURD a intervenit, vineri, după ce o fetiţă de opt ani a fost muşcată de un lup la Grădina Zoologică Sibiu.  

Upd Pacienta a ajuns la Spitalul de Pediatrie, unde a fost toaletată rana şi a primit tratament de specialitate. Urmează consult la Secţia Boli Infecţioase.

În jurul orei 17:00, s-a prezentat în serviciul CPU al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu o fetiţă în vârstă de 8 ani cu o plagă prin muşcătura de lup la nivelul mâinii. S-au realizat investigaţii, consulturi de specialitate, tratamenul local al plăgii, vaccinare antitetanică”, au transmis oficialii Spitalului de Pediatrie Sibiu.

Aceştia au precizat că, de asemenea, fetiţa va beneficia de consult de specialitate Boli Infecţioase pentru a primi recomandări la domiciliu.

Știre inițialăUn echipaj SMURD a intervenit de urgenţă la Grădina Zoologică Sibiu pentru a acorda îngrijiri medicale unei fetiţe în vârstă de opt ani care a fost muşcată de un lup”, a transmis, vineri, ISU Sibiu, citat de News.ro.

Citește și
Pui lup
A fost sărbătoare la o grădină zoologică din SUA. Ce au celebrat angajații
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sursa citată a precizat că, din primele informaţii, se pare că fetiţa a băgat mâna prin gardul de protecţie şi astfel a fost muşcată de palmă.

Aceasta a fost transportată de urgenţă la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu, conştientă, stabilă, pentru îngrijiri medicale”, a mai transmis sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un lup faimos, care a străbătut 1.900 de kilometri prin Europa în timpul migrației, a fost împușcat de un copil de 9 ani
Un lup faimos, care a străbătut 1.900 de kilometri prin Europa în timpul migrației, a fost împușcat de un copil de 9 ani

Un lup faimos, autorul celei mai lungi migraţii cunoscute pentru un reprezentant al acestei specii în Europa, a fost împuşcat mortal de un copil în vârstă de 9 ani în luna aprilie, a raportat joi seară televiziunea publică din Ungaria.

A fost sărbătoare la o grădină zoologică din SUA. Ce au celebrat angajații
A fost sărbătoare la o grădină zoologică din SUA. Ce au celebrat angajații

A fost sărbătoare la grădina zoologică Brookfield, din statul american Illinois, unde un pui de lup mexican tocmai a fost botezat.

Copil de 9 ani atacat de un câine lup, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei. Băiețelul a fost dus de urgență la spital
Copil de 9 ani atacat de un câine lup, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei. Băiețelul a fost dus de urgență la spital

Un copil de 9 ani, din București, a fost mușcat de mai multe ori de câinele unor vecini, în timp ce se plimba alături de bona sa prin complexul rezidențial în care locuiește.

Un pui de urs a fost rănit grav și un lup a murit după ce au fost prinși în capcane improvizate, în Mureș
Un pui de urs a fost rănit grav și un lup a murit după ce au fost prinși în capcane improvizate, în Mureș

Imagini tulburătoare surprinse într-o pădure din Mureș. Un pui de urs care agoniza și un lup care murise au fost găsiți prinși în nişte capcane improvizate.

Planul Marshall cu care Phoenix a umilit Securitatea. Istoria unei evadări cu boxe, cârnați și piei de lup
Planul Marshall cu care Phoenix a umilit Securitatea. Istoria unei evadări cu boxe, cârnați și piei de lup

“Dumneata nu vei pleca din țara asta niciodată”, îi spunea lui Ovidiu Lipan Țăndărică un șef de la vârful aparatului comunist, la care Nicu Ceaușescu îl trimisese pe Țăndărică.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.