O femeie din București și-a înjunghiat soțul în prezența fiului lor de 16 ani. Viața bărbatului este în pericol

cutit
Shutterstock

O femeie de 50 de ani din Bucureşti, bolnavă psihic, este anchetată penal pentru violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat de mai multe ori soţul cu un cuţit de bucătărie.

Anchetatorii au stabilit că faptele au avut loc în prezenţa fiului în vârstă de 16 ani al celor doi.

Incidentele violente au avut loc la finalul lunii trecute, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus, miercuri, reţinerea suspectei. Agresoarea a fost găsită la locul incidentului de poliţiştii care au intervenit în 28 martie, însă având în vedere istoricul medical psihiatric, ea a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, de unde a fost externată miercuri.

”În noaptea de 27-28.03.2024, în timp ce se afla în domiciliul situat în mun. Bucureşti, sector 6, inculpata (în vârstă de 50 de ani) şi-a agresat fizic soţul (în vârstă de 52 de ani), cu intenţia de a-i provoca decesul, lovindu-l cu un cuţit de bucătărie în zona corpului şi a capului, provocându-i mai multe leziuni traumatice, constând în multiple plăgi situate la nivelul capului, umărului, toracelui şi braţului drept. Examinarea medico-legală a victimei a stabilit, cu titlu preliminar, că plăgile de la nivelul toracelui au pus în primejdie viaţa victimei. Persoana vătămată a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale, iar în prezent este în afara oricărui pericol”, informează Parchetul.

Ancheta arată că agresiunile au avut loc în prezenţa fiului de 16 ani al cuplului, băiatul fiind cel care a intervenit pentru a-şi opri mama.

Citește și
Dumitru Buzatu, prins în flagrant cu 1,25 milioane de lei șpagă. Ciolacu îl exclude din PSD
Fostul lider PSD Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu. Tribunalul Vaslui a dispus o serie de interdicţii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Miercuri, femeia a fost reţinută, în baza unei ordonanţe valabilă 24 de ore, şi va fi prezentată unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O mamă a primit bebelușul greșit la externarea din spital și și-a dat seama când a vrut să-i schimbe scutecul. Ce a urmat
O mamă a primit bebelușul greșit la externarea din spital și și-a dat seama când a vrut să-i schimbe scutecul. Ce a urmat

O femeie a avut parte de un adevărat șoc după ce și-a dat seama că asistentele din spitalul în care născuse i-au dat bebelușul greșit.

Fostul lider PSD Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu. Tribunalul Vaslui a dispus o serie de interdicţii
Fostul lider PSD Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu. Tribunalul Vaslui a dispus o serie de interdicţii

Curtea de Apel Iaşi a menţinut, miercuri, decizia dată de Tribunalul Vaslui privind plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.