O femeie a murit după ce a căzut dintr-o remorcă, în Caraș-Severin

mașina ambulanță ro
Shutterstock

O femeie în vârstă de 69 de ani a murit, după ce a urcat în remorca unui tractor, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, în localitatea Delineşti, judeţul Caraş-Severin.

 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, pe DJ 587, din primele cercetări stabilindu-se că femeia ar fi urcat în remorca tractorului atunci când autovehiculul, condus de un bărbat de 57 de ani, din Caransebeş, a plecat de pe loc.

Victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, fiind preluată de un echipaj medical şi transportată la spital, unde a decedat câteva ore mai târziu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a stabilit că nu consumase alcool.

Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate şi continuă cercetările, a precizat sursa citată.

Citește și
sofer roman
Un șofer român de TIR a văzut mâini ieșite prin prelata camionului său. Ce a găsit în remorcă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Brăila a murit strivit sub o remorcă cu baloţi. Cum s-a produs accidentul
Un bărbat din Brăila a murit strivit sub o remorcă cu baloţi. Cum s-a produs accidentul

Un bărbat de 72 de ani a murit, vineri, în judeţul Brăila, după ce o remorcă cu baloţi care s-a răsturnat peste el.

Un șofer român de TIR a văzut mâini ieșite prin prelata camionului său. Ce a găsit în remorcă
Un șofer român de TIR a văzut mâini ieșite prin prelata camionului său. Ce a găsit în remorcă

Un șofer a pus pe jar autoritățile din Germania după ce a vâzut mâini ieșite prin prelata unui TIR condus de un camionagiu român.  

Metoda folosită pentru transportul ilegal de migranți, explicată de Poliție. 55 de oameni au trecut pe lângă moarte, la Arad
Metoda folosită pentru transportul ilegal de migranți, explicată de Poliție. 55 de oameni au trecut pe lângă moarte, la Arad

55 de migranți au fost găsiți aproape sufocați, în Vama Nădlac, înghesuiți într-un camion frigoric. Bieții oameni strigau după ajutor și loveau în pereții de la remorca TIR-ului ca să fie salvați.

Strigăte de ajutor dintr-un TIR care se apropia de Vama Nădlac II. Ce au descoperit autoritățile când au deschis remorca
Strigăte de ajutor dintr-un TIR care se apropia de Vama Nădlac II. Ce au descoperit autoritățile când au deschis remorca

Au trecut pe lângă o moarte cumplită! Zeci de migranţi au fost descoperiţi într-un TIR frigorific, în apropiere de vama Nădlac. Strigătele lor au fost auzit de ceilalţi şoferi, care au alertat autorităţile.

Incendiu pe autostrada A10: Remorca unui TIR a luat foc. Traficul a fost oprit | FOTO
Incendiu pe autostrada A10: Remorca unui TIR a luat foc. Traficul a fost oprit | FOTO

Remorca unui TIR încărcat cu materiale textile a luat foc, duminică dimineaţă, pe autostrada A10.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.