O femeie a murit de peritonită la Craiova, după ce la spital a primit pastile pentru nevralgie

×
Codul embed a fost copiat

Rudele unei femei din Craiova îi acuză pe medicii de la Spitalul Județean că au diagnosticat-o greșit și au trimis-o acasă în stare gravă.

La doar trei ore de la întoarcere, bolnava, în vârstă de numai 49 de ani, a murit. Avea peritonită, așa cum au descoperit legiștii, însă cei care au tratat-o inițial i-au dat medicamente pentru nevralgie.

Gabriela a început să se simtă foarte rău marțea trecută. Acuza dureri puternice în piept. Familia a chemat rapid ambulanța, care a dus-o la Spitalul Județean din Craiova, unde a preluat-o medicul de gardă.

Cumnată: „Am înțeles că medicul s-a purtat urat, foarte urât, pentru că ea acuza o durere acută în piept, chiar trăgea de bluză, zicea că se sufocă și i-a zis că: „Ce dracu' vă văitați, că v-am dat un Midocalm. L-ați luat, aveți o nevralgie intercostală și așteptați să vă treacă.” Mie mi se pare o incompetență ,atât timp cât ea acuză dureri acute, deci nu era de trimis acasă, trebuia monitorizată."

Fată: „A ajuns la spital, a așteptat două ore să facă și al doilea EKG, au zis că nu are nimic și au trimis -o acasă cu o rețetă de Midocalm.”

Citește și
Țara europeană în care mii de persoane au fost diagnosticate greșit cu Covid-19. Cum a fost posibil
Țara europeană în care mii de persoane au fost diagnosticate greșit cu Covid-19. Cum a fost posibil
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Reporter: „Ce diagnostic i s-a pus atunci?”

Fată: „Nevralgie intercostală. A mers acasă și am lăsat-o cu un copil de doi ani."

Doar că în scurt timp, femeia a început să se simtă, din nou, foarte rău. A doua ambulanță chemată de familie a ajuns mult prea târziu.

Fată: „Am plecat și la 10 minute mă sună tati că i-a venit rău și cheamă iar salvarea. Când am ajuns acasă nu mai avea puls deloc."

Raportul legistilor a dezvăluit că femeia suferea de fapt de peritonită acută, adică o inflamație severă a membranei care acoperă organele interne și peretele abdominal.

Cristina Geormăneanu, director medical: „Vom face o anchetă internă și vom analiza acest caz și vă vom comunica rezultatele și, bineînțeles, că în funcție de rezultate se vor lua și măsurile în consecință. Am stat de vorbă cu medicul curant și am obținut de la dumneaei informațiile cu privire la situația de față, însă, așa cum spuneam, trebuie văzut atent și analizat.”

Gabriela avea trei copii și de curând devenise și bunică. În urmă cu două săptămâni și-a făcut analizele de rutină, care nu au indicat nicio problemă de sănătate.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Drama familiei care și-a pierdut băiețelul de doi ani, în urma unui diagnostic greșit
Drama familiei care și-a pierdut băiețelul de doi ani, în urma unui diagnostic greșit

Un băiețel de doi ani a murit după ce medicii i-au pus un diagnostic greșit. Micuțul Arlo a a fost tratat pentru o viroză, dar în realitate, el avea meningită și a murit din cauza septicemiei.

Țara europeană în care mii de persoane au fost diagnosticate greșit cu Covid-19. Cum a fost posibil
Țara europeană în care mii de persoane au fost diagnosticate greșit cu Covid-19. Cum a fost posibil

Mii de persoane au primit rezultate greşite după ce au fost testate pentru COVID-19 în Suedia, au anunţat marţi autorităţile medicale în cadrul unei conferinţe de presă.

Unul dintre cei mai renumiți medici din România a murit din cauza Covid-19
Unul dintre cei mai renumiți medici din România a murit din cauza Covid-19

Medicul Taner Chemal, unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în chirurgie orală din România, a murit în seara zilei de joi, 23 iulie, la spitalul Colentina, unde a fost internat cu Covid-19.

Botoșăneni internați după ce au fost diagnosticați greșit cu coronavirus
Botoșăneni internați după ce au fost diagnosticați greșit cu coronavirus

Mai multe persoane din Botoșani au fost internate la Infecțioase după ce au fost diagnosticate greșit cu coronavirus. În urma acestor erori, conducerea Direcției de Sănătate Publică a fost demisă.

Încă un caz controversat la Sanador. Trei frați spun că mama lor a murit după un diagnostic greșit
Încă un caz controversat la Sanador. Trei frați spun că mama lor a murit după un diagnostic greșit

Trei frați afirmă că mama lor a murit joi la un spital din rețeaua Sanador, după ce ar fi fost plimbată între medici.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.